Pitesti: Mausoleul de la Mateiaşi

Piteştenii iubitori de istorie pot vizita un important monument istoric din judeţul nostru. Mausoleul Eroilor din comuna Valea Mare-Pravăţ, judeţul Argeş, cunoscut şi sub numele de Mausoleul de la Mateiaş, situat pe dealul învecinat cu acelasi nume, este dedicat eroilor din Războiul de Întregire Naţională dintre anii 1916-1918.
Realizat între anii 1928-1935, în principal din calcar de Albeşti, este compus din două corpuri: primul, orizontal, adăposteşte osuarul, pe pereţii caruia sunt montate plăci de marmură cu numele unor militari căzuţi la datorie; al doilea, vertical, are forma unui turn cu foişor, spre care duce o scară în spirală. În mausoleu sunt depuse, în 31 de cripte, osemintele a peste 2.300 de militari români. În anii '80, acesta a fost supus unui amplu proces de renovare şi modernizare, căpătând înfăţişarea unui original complex monumental. În apropierea mausoleului s-a construit un muzeu, în cadrul căruia sunt expuse mărturii ale luptelor desfăşurate în toamna anului 1916. De asemenea, în interiorul mausoleului au fost fixate basoreliefuri care redau scene de luptă, chipuri de eroi, acţiuni ale populaţiei din zonă pentru sprijinirea trupelor luptătoare. La intrarea în mausoleu, pe un fel de parapet din beton, de forma semicirculară, se află înscrise cu litere aurite, intr-un încadrament marcat cu frunze de stejar şi laur, două texte ce glorifică sacrificiul eroilor.





















































