Piteşti: Diseară, trafic restricţionat în Mioveni pentru concertul susţinut de Direcţia 5

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Concertul va avea loc pe platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor

Vă era dor de piesele formaţiei Direcţia 5? Dacă da, atunci aveţi şansa de a vă reîntâlni cu ele şi, de ce nu, chiar a le fredona. Astă-seară, artiştii vor veni la Mioveni, pentru a concerta pe platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor.

Evenimentul este organizat de Automobile Dacia, în colaborare cu Primăria şi Consiliul Local Mioveni.

Accesul la concert se va face începând cu ora 20.30, iar recitalul va dura peste o oră.

Pentru a asigura un spaţiu cât mai extins pentru vizionare, pe mai multe străzi din centrul Mioveniului va fi interzis accesul cu autovehiculele.  Între orele 19.30 şi 23.00,  pe străzile Tudor Muşatescu, Radu cel Frumos şi Bulevardul Dacia (pe tronsonul din faţa Casei de Cultură) nu se va permite decât accesul pietonal.

Tradiţia concertelor anuale organizate de Automobile Dacia a fost iniţiată în 2006, cu un concert susţinut de Ştefan Bănică Jr., şi a continuat cu Holograf (2007), Voltaj (2008) şi anul trecut cu Aurelian Temişan, Daniel Iordăchioaie şi formaţia O-la-la.

Direcţia 5, formată din Cristi Enache (voce), Marian Ionescu (clape), Nicu Damalan (chitară) şi Marius Keseri (tobe), a mai colaborat cu Dacia în 2006, la lansarea Dacia Logan Prestige, şi în 2009, în cadrul campaniei de promovare a unei serii limitate Dacia Kiss FM. 


Piteşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite