Piteşti: Biletele de sărbători, vândute pe bandă

Piteştenii şi-au arajat deja plecări în ţară sau în străinătate de sărbători în ciuda crizei şi a cazurilor de gripă porcină. Agenţiile de turism din Piteşti au vândut aproape toate biletele incluse programul „înscrieri timpurii“, cu reduceri de până la 15%.
Oferta din pachetul „înscrieri timpurii“, cu reduceri de până la 15% a expirat la începutul acestei luni. Scopul a fost atins, deşi este criză şi avem de-a face cu o explozie de cazuri de gripă porcină.
„Nu se simte o scădere considerabilă a numărului de clienţi faţă de anul trecut. Oricum, nu a fost atât de rău pe cât ne aşteptam. Am vândut aproape tot ce aveam în program“, spune Ana Maria, reprezentantul agenţiei de turism „Ambasador“.
80% din cereri au vizat staţiunile româneşti
Cei care au avut bani puşi deoparte şi-au asigurat astfel din timp un sejur la munte de Crăciun sau Revelion, la preţuri promoţionale. Marea majoritatea s-au orientat către staţiunile româneşti.
„În proporţie de 80%, cei care şi-au cumpărat pachete prin programul «înscrieri timpurii» au preferat zonele muntoase din ţară: Poiana Braşov, Predeal sau Sinaia. Şi staţiunile balneoclimaterice, cum ar fi Buşteni sau Sovata, au fost căutate“, precizează Aura, reprezentanta agenţiei „Muntenia Travel“.
Preţuri decente pentru sejururi
Prin programul „înscrieri timpurii“, un sejur de cinci zile, de Revelion, la pensiune de două stele din Bran a costat 570 de lei de persoană. Prin aceeaşi promoţie, pachetul trei zile de Crăciun, la pensiune de două stele din Buşteni, a putut fi achiziţionat cu 225 de lei de persoană. Acestea au fost cele mai căutate oferte în luna octombrie. Ofertele venite din străinătate pentru Crăciun sau Revelion i-au tentat în special pe amatorii de schi.
Austria, dar mai ales Bulgaria, care s-a mişcat foarte bine în acest an în ceea ce priveşte ofertele de turism, au fost printre ţintele predilecte ale piteştenilor. Numai spre destinaţiile exotice, cum ar fi India, Tunisia, Maroc sau Dubai nu se încumetă mai nimeni să plece. În mod special pentru că tarifele practicate, între 750 şi 1.460 de euro, sunt totuşi destul de piperate.
Bulgaria, ocupată de sărbători
„Bulgaria a anunţat că are deja toate locurile în hoteluri ocupate pentru Crăciun şi Revelion“, afirmă un alt angajat al unei dintre agenţiile de turism cu sediul în centrul Piteştiului.
Pentru cei care doresc să petreacă sărbătorile de iarnă într-o ambianţă deosebită îşi mai procura bilete la preţuri accesibile, pentru că agenţiile de turism anunţă ieftiniri de până la 10%.
„În general, tarifele pentru sejurile de Crăciun şi Revelion din acest an sunt mai mici cu 5-10% faţă de anul trecut“, susţine Ana Maria, de la „Ambasador“.




















































