Piteşti: A trecut cu autobuzul peste un bărbat întins pe şosea
0Un autobuz plin cu oameni a trecut aseară peste un bărbat întins pe şosea. Accidentul s-a întâmplat în comuna Căteasca, localnicii susţinând că victima obişnuia să consume alcool şi este posibil să fi fost băut.
Şoferul, Constantin Niţă, nu l-a văzut pe bărbatul întins pe şosea din cauza ceţii dense şi nu a mai putut frâna pentru a evita impactul, aşa că a trecut cu autobuzul peste trupul de pe carosabil.
Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili dacă bărbatul era decedat sau a murit în urma accidentului.
"În timp ce conducea autoturismul din direcţia Căteasca către Cireşu a accidentat mortal o persoană de sex masculin de aproximtiv 41 de ani, care din primle cercetări se pare că se afla întins pe partea carosabilă", a declarat subinspectorul Mihai Anghel, de la Poliţia Rutieră Topoloveni.