Persoanele cu handicap îşi vor primi înapoi impozitul pe pensie | adevarul.ro

Persoanele cu handicap îşi vor primi înapoi impozitul pe pensie

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Incepand cu data de 14 mai 2010 nu se mai retine impozit pe venitul din pensii realizat de persoanele cu handicap grav sau accentuat.

Potrivit prevederilor art.1 din Legea nr. 76/2010, incepand cu 14 mai 2010 nu se mai retine impozit pe venitul din pensii realizat de persoanele cu handicap grav sau accentuat.

Aceste persoane, in numar de 1.580, vor primi drepturile de pensie neimpozitate incepand cu pensia aferenta lunii noiembrie 2010 , urmand ca in perioada 25 – 30 noiembrie 2010, cu mandat de diferenta de culoare gri, sa primeasca impozitul retinut pe drepturile de pensie in perioada 14 mai 2010 – 31 octombrie 2010.

Facem precizare ca intre Casa Judeteana de Pensii Arges si institutiile care detin evidenta persoanelor cu handicap s-au incheiat protocoale in vederea transmiterii de catre acestia, lunar, a situatiei nominale nominale a pensionarilor care au fost incadrati sau dupa caz, nu mai sunt incadrati intr-un grad de handicap grav sau accentuat.

Aceasta masura a fost luata in sprijinul acestora, pentru evitarea prezentarii acestora la ghiseele institutiei, avand in vedere starea speciala de sanatate a acestor persoane.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite