Pădure plantată de la zero, în orașul domnesc. Sute de voluntari, mii de puieți, câteva ore

0
Publicat:

O întreagă pădure a fost plantată sâmbătă, 6 aprilie 2024, pe trei hectare, în orașul Curtea de Argeș (Argeș). Inițiativa aparține Asociației „Ajut deci exist”, conduse de Andreea Tamaș, terapeut și psiholog.

Acțiunea a fost una impresionantă FOTO Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului
Acțiunea a fost una impresionantă FOTO Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului

Peste 500 de voluntari au participat sâmbătă 6 aprilie la o acțiune de împădurire de mari proporții desfășurată în municipiul Curtea de Argeș, în punctul Zăvoi-Deversor ( zona târgului săptămânal). Evenimentul a fost organizat de Asociația „Ajut deci exist” împreună cu „Plantăm Speranță”, în parteneriat cu Ocolul Silvic Curtea de Argeș si Obștea Moșnenilor. Astfel, peste 25 de instituții, ong-uri și firme, elevi, studenți, au plantat 15.000 de puieți pe o suprafață de trei hectare.

Între instituțiile implicate s-au aflat Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Jandarmeria Argeș și ISU Argeș prin prezența unui număr important de volunari, care au ajutat la realizarea acestei păduri de la zero.

Ana Maria Brânză: ”A fost cea mai frumoasă zi”

La evenimentul de împădurire fără precedent pentru România a participat activ și Ana Maria Brânză, campioană olimpică, mondială și europeană la scrimă și care este constant cu fapta implicată în acțiuni benefice pentru comunitate.

Ana Maria Brânză, implicată în acțiunea de împădurire FOTO arhiva personală
Ana Maria Brânză, implicată în acțiunea de împădurire FOTO arhiva personală

„Ce magie pot crea 500 de voluntari cu 15.000 de puieți de salcâm? O pădure de la zero. Am puține cuvinte pe care să le aștern aici, dar inima plină de bucurie și convingerea că binele poate fi molipsitor. Unii oameni primesc așa misiuni frumoase în această viață, iar eu sunt recunoscătoare să fac parte din poveștile lor. A fost cea mai frumoasă zi de azi… cu și despre oameni”, spune Ana Maria Brânză.

Acțiunea face parte din proiectul național de împădurire numit „Plantăm Speranță”, care are drept obiectiv desfășurarea de acțiuni de împădurire semnificative pe terenuri degradate, defrișate, terenuri neproductive și să construiască perdele forestiere.

Organizatorii s-au asigurat că sunt respectate toate standardele tehnice (realizarea studiului pedologic și alegerea puieților potriviți, luând în considerare amenajamentul silvic). Au fost puse la dispoziție toate materialele necesare (puieți, sape și cazmale, mănuși de grădinărit, saci etc.).

Inițiatoarea lăudabilei acțiuni este Andreea Tamaș, psiholog-terapeut. Andreea, cea care a inițiat acum câțiva ani proiectul Casa Armonia din Curtea de Argeș, loc unde copiii cu nevoie speciale primesc susținere, sfaturi, cure de stimulare senzorială. Tot acolo se organizează diverse ateliere.

Andreea Tamaș a organizat în 2015 primul său proiect caritabil, eveniment la care a participat și campioana olimpică Ana Maria Brânză, care a fost impresionată de proiect.

Grație numeroaselor campanii inițiate de ea, sute de copii talentați și cu nevoi speciale au fost ajutați în ultimii ani.

În urmă cu opt ani, Andreea Tamaș a participat la o expediție medicală umanitară în Nepal, țară ce fusese grav afectată în 2015 de un cutremur cu intensitatea de 7,6 grade pe scara Richter.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite