Olimpicii de aur la Matematică și Istorie. Exemplul celor doi elevi argeșeni care vor să rămână în țară după facultate
0Doi elevi din Argeș au strălucit, în primăvara acestui an, la Olimpiadele naționale de Matematică și Istorie. Cei doi tineri eminenți au mărturisit că după absolvirea facultăților își doresc să profeseze în România.
Emanuel Mazăre (16 ani), elev în clasa a IX-a la Colegiul Naţional „Alexandru Odobescu”, din Pitești, a obţinut, în aprilie, premiul I şi medalia de aur la Olimpiada națională de Matematică.
Emanuel a câștigat mai multe concursuri importante, reprezentând cu mândrie România la două olimpiade balcanice de juniori, fiind medaliat cu aur și argint.
Dragostea pentru matematică i-a fost transmisă și de către tatăl său, profesor la Universitatea din Pitești.
„Matematica a început să-mi placă foarte mult din clasa a III-a, participând la multe concursuri județene și naționale la această disciplină. Părinții mei au avut un rol important, tatăl meu fiind profesor universitar. Rezultatele obținute de studenții coordonați de el la competițiile naționale m-au motivat să performez și eu”, spune elevul.
Emanuel susține că nu trebuie să forțezi un copil să iubească matematica, ci să-i deschizi ochii: „Un copil nu trebuie să facă matematică din obligație. Dragostea de matematică apare lucrând și având satisfacția soluțiilor găsite. Profesorii mei de-a lungul timpului au avut un rol în a mă face să văd altfel matematica, prin modul lor de predare”.
Emanuel mai este pasionat și de informatică și fizică, reușind să se califice, în acest an, la ambele discipline, la faza națională a olimpiadelor.
Tânărul dezvăluie că își vede viitorul în România.
„Pentru cursurile de licență îmi doresc să rămân în țară, urmând Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității „Politehnica” București. Mă gândesc să plec în afară pentru master sau doctorat, însă după aceea tot în țară vreau să revin”, mai spune Emanuel.
Elevul perseverent de la sat care face zilnic naveta
Elev în clasa a X-a la Liceul ”Iulia Zamfirescu” din Mioveni, Alexandru Bold locuiește în comuna argeșeană Dârmănești. Alexandru a obținut în această primăvară premiul I la Olimpiada națională de Istorie, desfășurată la Râmnicu Vâlcea, fiind un exemplu de perseverență.
Alexandru a avut de mic pasiune pentru istorie și pentru cultură generală. Cel mai mult a descoperit istoria în timpul studiilor de la Școala Gimnazială Dârmănești, un rol foarte important avându-l profesorul său de la școală, care i-a expus într-un mod captivant această materie.
Părinții săi lucrează în industria auto, tatăl fiind angajat la uzina Dacia, iar mama la Lear Corporation în Pitești.
În fiecare zi, Alexandru face naveta de la Dârmănești la Mioveni, aproximativ 30 de kilometri dus-întors. Adolescentul este atât de pasionat de învățătură încât pentru el nu contează nicio distanță.
„Aceasta este datoria mea de elev, să învăț cât mai bine. Și cu naveta este dificil, doar o parte din sumă este decontată. Însă și din acest motiv mă duc la școală, cu scopul de a obține rezultate cât mai bune”, mai spune elevul eminent.
Pentru Olimpiada națională de Istorie s-a pregătit temeinic.
„În săptămâna de dinaintea olimpiadei am învățat zilnic de dimineața până seara”, menționează Alexandru.
Subiectele de la olimpiadă s-au axat, în mare pare, pe epoca modernă.
„S-a pus mult accentul pe evoluția politicii ruse în perioada modernă. La eseu a contat mult să discutăm despre Imperiul Austro-Ungar”, adaugă Alexandru Bold.
Băiatul mărturisește că nu are de gând să plece din țară.
„Vreau să urmez Dreptul în România. Consider că și aici în țară învățământul are un nivel destul de bun și îmi poate oferi posibilitatea să mă dezvolt foarte bine”, conchide Alexandru.