EXCLUSIV. Avertismentul unui expert în încălzirea globală: „Posibil ca sudul României să devină zonă aridă“
0
Originar din Piteşti, fost medaliat cu aur la olimpiada internaţională de fizică şi cu doctorat la Harvard, Cristian Proistosescu este acum expert de top mondial în încălzirea globală. El a acordat un amplu interviu pentru „Adevărul“
Cristian Proistosescu este profesor la University of Illinois at Urbana-Champaign, din SUA, unde predă ştiinţe atmosferice şi geologie. Un studiu revoluţionar despre încălzirea globală la care Cristian a lucrat mai mulţi ani alături de alţi 24 de experţi a fost publicat în această vară şi elogiat de publicaţii de top precum The New York Times, Bloomberg şi Washington Post.
Cristian Proistosescu şi-a luat doctoratul în 2016 la Harvard, la doar 30 de ani, tema lucrării fiind legată de schimbările climatice. A absolvit cu onoruri Universitatea Princeton, în 2009, pe durata studiilor obţinând două premii pentru cercetări excepţionale. În 2005, a luat medalia de aur la olimpiada internaţională de fizică, iar în 2004 a luat medalie de bronz. Înainte de a preda la University of Illinois, Cristian a mai predat la alte trei mari universităţi din Statele Unite: Princeton, Harvard şi Universitatea din Washington-Seattle.
Universitatea unde predă acum Cristian a fost înfiinţată în 1867, deţine a doua mare bibliotecă din S.U.A. după Harvard şi a dat până acum 11 laureaţi ai premiului Nobel şi 25 de laureaţi ai Premiului Pulitzer.
Care sunt cele mai importante concluzii ale studiului?
Ca să înţelegem concluziile studiului este necesar un pic de context istoric. Este uşor de demonstrat că arderea de combustibili fosili duce, inevitabil, la încălzire globală. Efectul de seră al dioxidului de carbon fost demonstrat încă din 1852, iar legătura cu încălzirea globală a fost demonstrată în 1896. Este mult mai greu însă de calculat anvergura acestei încălziri.
Primul astfel de calcul a fost făcut de academia americană de ştiinţe în 1979, în faimosul „Raport Charney“. Concluziile raportului au fost rezumate într-un singur indice, numit „Sensibilitatea Climatului“. Acest indice măsoară cât de mult s-ar încălzi pământul dacă omenirea ar dubla cantitatea de dioxid de carbon din atmosferă. Calculul din 1979 avea o marjă mare de eroare: între 1,5 şi 4,5 grade Celsius. Cele cinci rapoarte ale Naţiunilor Unite care au urmat nu au reuşit să îmbunătăţească această precizie. După 40 de ani, studiul nostru a reuşit pentru prima dată să reducă considerabil marja de eroare.
Cea mai importantă concluzie este că probabilitatea ca încălzirea globală să fie uşoară este practic nulă. Asta înseamnă că trebuie să acţionăm rapid pentru a reduce emisiile de dioxide de carbon. Pe de altă parte, probabilitatea ca sensibilitatea climatului să fie foarte ridicată este, de asemenea, mică. Asta înseamnă că, dacă totuşi acţionăm, încă avem timp să evităm cele mai catastrofale scenarii.
Cât ai lucrat la studiu alături de colegii tăi?
Studiul a pornit acum 5 ani, la o conferinţă în Bavaria, când câţiva din cercetătorii seniori din domeniu au decis să adune o echipă care să rezolve problema acestei marje foarte mari de eroare. Eu am fost invitat să mă alătur acum vreo 2 ani şi jumătate, la scurt timp după ce mi-am terminat doctoratul.
Cum ai fost cooptat în echipă?
Am fost cooptat în echipă pentru că dizertaţia mea de doctorat a rezolvat nişte neconcordanţe dintre teorie, modele numerice, şi schimbările climatice observate în ultimele decenii. Rezolvarea acestor probleme era necesară pentru a putea asambla datele care au state la baza raportului.
Conform cercetării, „Sensibilitatea Climatului“ s-ar situa între 2.6° şi 3.9°C, mai puţin decât estimau cei de la Naţiunile Unite, între 1,5 şi 4,5 grade. Cum s-a ajuns la această marjă?
Studiul se bazează pe trei surse de date: modele numerice şi teoretice, schimbările de temperatura cauzate deja de dioxidul de carbon în ultimul secol, şi amplitudinea variaţiunilor naturale ale climatului în ultimele două milioane de ani. Fiecare din aceste surse de date îţi dă o estimare independentă a sensibilităţii climatului. Când sunt combinate, putem mări precizia estimărilor.
Cât de mare este riscul unei încălziri globale catastrofice până la sfârşitul acestui deceniu dacă emisiile continuă să crească la valorile actuale?
Este greu de definit ce ar însemna o catastrofă. Efectele încălzirii globale sunt graduale. Cu cât încălzim mai mult, cu atât vom suferi mai mult. Dacă emisiile vor continua să crească în acelaşi ritm pentru următorul deceniu, efectele vor fi grave şi ireversibile, dar nu vor fi neapărat resimţite în acest deceniu. Această întârziere între cauză şi efect stă la baza paraliziei politice: Nimeni nu vrea să piardă bani acum, pentru a evita costuri care vor fi plătite peste câteva zeci de ani.
Cât de aproape suntem de perioada în care primele efecte grave ale încălzirii climatice se vor manifesta prin lipsuri de apă şi recolte proaste în zone care nu au capacitatea politico-economică de a se adapta suficient de rapid?
Deja observăm aceste efecte. Zonele predispuse la secetă, precum zona mediteraneană, Africa de Est, Australia, California, au avut parte de perioade de secetă fără precedent în ultimii ani. În acelaşi timp, zone predispuse la inundaţii, precum India sau Bangladesh, au parte de inundaţii fără precedent. Cu cât încălzim planeta mai mult, cu atât efectele vor fi mai grave. Momentul în care ele vor deveni „catastrofale“ depinde mai mult de factori socio-economici şi politici: ce capacitate de adaptare are o regiune până când se ajunge la o criză. Am văzut deja cum secete prelungite în zone precum Sudan pot duce foarte rapid la instabilitate.
Din cercetările şi studiile pe care le-ai făcut, care sunt zonele de pe glob ce ar putea fi afectate cel mai rău de încălzirea globală?
Din punct de vedere fizic, probabil zonele de coastă, din cauza creşterii nivelului mării, şi zonele temperat aride care vor deveni aride şi nu vor mai putea susţine agricultura. Este posibil ca sudul României să se încadreze în această categorie. Dar, din nou, cele mai afectate vor fi zonele care din cauze socio-economice sau politice nu vor reuşi să se adapteze.
Cât de mult ar fi afectată planeta dacă emisiile de dioxid de carbon din atmosferă s-ar dubla?
Schimbările ar fi masive, şi mai mult că sigur acompaniate de pierderi de viaţă, pierderi economice şi crize geopolitice pe măsură.
„Bucureştiul va avea 50 de zile de caniculă în fiecare vară“
Cum va influenţa încălzirea globală climatul şi biodiversitatea din România în următoarele decenii?
Am făcut un calcul de curând. În momentul de faţă, Bucureştiul are parte, în medie, de 5-6 zile de caniculă pe vară, mai exact zile în care temperatura depăşeşte 35 de grade Celsius. Dacă încălzirea continuă în acelaşi ritm, Bucureştiul va avea parte de 3 săptămâni de caniculă pe vară în 2050 şi de 50 de zile de caniculă până la sfârşitul secolului. Nu ştiu care vor fi efectele asupra biodiversităţii. Nu este aria mea de specialitate. Dar dacă sudul ţării va începe să semene din ce în ce mai mult cu o zonă meditareneană aridă sau semi-aridă, mă aştept la schimbări mari de biodiversitate.
Ce e de făcut concret pentru a reduce încălzirea globală?
Pe cât de simplu, pe atât de complicat: să emitem mai puţin dioxid de carbon.
Trebuie să tranziţionăm sectorul energetic şi de transport spre energie regenerabilă. Aceste tranziţii costă. Mai mult decât atât, trebuie ţinut minte că o foarte mare parte din populaţie depinde economic de aceste sectoare în forma lor actuală. Producţia de petrol, cărbune şi gaze naturale reprezintă un sector enorm din piaţa muncii. În ţări subdezvoltate, termocentralele pe bază de cărbuni rămân singura metodă suficient de ieftină pentru a da curent tuturor cetăţenilor. Atâta timp cât energiile regenerabile sunt încă scumpe şi atât timp cât nu există un plan de tranziţie economic, nu putem, pur şi simplu, să „interzicem“ emisiile de dioxid de carbon. În acelaşi timp, putem să începem să punem bazele acestor tranziţii. Putem eficientiza consumul energetic, putem încuraja transportul electric, mai ales în oraşe, şi putem încuraja producţia de energie regenerabilă.
De ce sunt prea palide măsurile pentru reducerea încălzirii globale? Primează prea mult factorul economic?
În opinia mea, sunt interese economice şi politice la mijloc. Iar la un nivel fundamental, este o problemă de timp dintre cauză şi efect. Trebuie să acţionăm acum pentru a vedea efecte în viitor. Ceea ce înseamnă că trebuie să plătim acum costurile transformării sistemului energetic şi de transport pentru a evita o catastrofă ce se va întâmpla mult mai târziu. Iar oamenii şi cu atât mai mult economia tind să valorizeze mai mult banii şi costurile din prezent decât cele din viitor. E un fenomen foarte cunoscut în economie. E ca şi cum cineva ar fi întrebat: „Ai vrea să mănânci sănătos în viitor?” şi zice: „Da“, Dar dacă la momentul de faţă ţi se oferă o mâncare sănătoasă şi o alta nesănătoasă o alegi pe cea nesănătoasă, pentru că nu te va afecta imediat. Un alt exemplu ar fi fumatul. Dacă ţi-aş spune că dacă fumezi ţigara asta vei muri mâine, probabil nu ai fuma-o. Dar dacă îţi spun că dacă fumezi ţigara asta o să mori mai devreme peste 30 de ani o vei fuma, deşi costul este acelaşi. Scade speranţa de viaţă, dar faptul că se petrece mai târziu în viitor ne face să îi punem o valoare mai mică.
O cauză a măsurilor palide luate pentru reducerea încălzirii globale este reprezentată şi de diferenţele economice. Pentru că încălzirea globală ne afectează pe toţi, dar costurile transformării energetice vor fi mai puternice pentru anumite sectoare ce momentan au foarte multe interese economice şi foarte multă putere politică.
Ca timing, cât de repede ar trebui să acţionăm pentru a evita cele mai catastrofale scenarii?
E o întrebare la care este dificil de răspuns, pentru că totul este gradual. Cu cât acţionăm mai devreme, cu atât va fi mai bine. Ar fi trebuit să începem acum 10 ani. Dacă am începe să acţionăm acum, probabil am evita cele mai catastrofale efecte. Dar este greu de văzut cum am putea să efectuăm toate transformările necesare într-un timp scurt. Trebuie să acţionăm cât mai devreme pentru a transforma sistemele în mod treptat, eficient şi just. Există motive de optimism pentru că din ce în ce mai mulţi din oamenii de rând încep să înţeleagă problema şi încep să ceară, atât politicienilor, cât şi mediului economic, să acţioneze în această direcţie. Încep să apară presiuni prin piaţă. Un exemplu recent a fost o încercare de a porni o extragere de petrol într-o rezervaţie naturală în Alaska. Companiile de petrol s-au lovit de faptul că băncile nu doreau să le dea împrumuturi pentru a iniţia exploatarea, deoarece clienţii şi acţionarii băncilor nu doreau ca banca să dea aceste împrumuturi. O dovadă că oamenii au început să înţeleagă care sunt consecinţele pe termen lung. Şi acesta mi se pare un exemplu interesant ce arată că în lipsa unor reglementări oamenii îşi exprimă dorinţa de acţiune prin piaţa liberă.
Cum sunt atmosfera şi mediul de lucru la University of Illinois at Urbana-Champaign, comparativ cu celelalte trei mari universităţi la care ai predat până acum?
Greu de spus. Am fost la birou o lună de zile până când pandemia ne-a trimis pe toţi să lucrăm şi să predăm de acasă.
Se încarcă comentariile...
