România în topul țărilor europene cu cele mai mari creşteri ale cheltuielilor cu protecţia socială în 2024, potrivit Eurostat
0Cheltuielile totale cu protecţia socială în Uniunea Europeană au ajuns anul trecut la 4.925 miliarde de euro, în creştere cu 6,9% comparativ cu 2023, iar România se numără printre statele membre unde creşterea procentuală a acestor cheltuieli a fost semnificativ mai mare faţă de media din UE.

Cheltuielile cu protecţia socială au reprezentat 27,3% din PIB-ul Uniunii Europene în 2024, o creştere de 0,6 puncte procentuale (pp) faţă de 2023, scrie Agerpres.
În rândul statelor membre UE, cele mai ridicate cheltuieli cu protecţia socială ca procent din PIB au fost anul trecut în Finlanda (32,5% din PIB), Franţa (31,9%) şi Austria (31,8%), iar cele mai scăzute în Irlanda (12,4%), Malta (13,4%), Ungaria (16,6%), Lituania (16,88%) şi România (17,25%).
Pe categorii de cheltuieli, în UE pensiile de vârstă au reprezentat aproape jumătate din totalul cheltuielilor cu protecţia socială (41,5%, sau 2.044 miliarde de euro), urmate de cheltuielile pentru sănătate (29,7% sau 1.463 miliarde de euro).
Alte categorii includ cheltuielile pentru familii şi copii, pensiile de boală sau de urmaş, şomaj, excluderea socială, neclasificate în altă parte. În 2024, cheltuielile cu protecţia socială au crescut în toate statele membre UE.
Cele mai mari creşteri comparativ cu 2023 au fost în Estonia (19,5%), Croaţia (17,8%) şi România (17,5%), iar cele mai reduse creşteri în Grecia (3,2%), Suedia (+3,9%), Italia şi Danemarca (fiecare cu 4,3%).























































