O alunecare de teren a avariat un pod şi e gata să înghită o casă la Bălileşti - Argeş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alunecările de teren produse în urma precipitaţiilor din ultima perioadă pun în pericol locuinţa unei familii din Bălileşti. Oamenii speră ca până săptămâna viitoare, când autorităţile le vor veni în ajutor, să nu se întâmple vreo nenorocire.


Pentru a stopa alunecarea de teren care ameninţă gospodăria, de luni, 18 iulie, va începe construirea unui zid de protecţie, promite Dan Manu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, care luni a mers în comuna Bălileşti pentru a vedea, la faţa locului, care sunt pagubele produse de alunecările de teren din zonă. Lucrarea va fi efectuată de Regia Judeţeană de Drumuri.

Proprietarii casei speră ca până săptămâna viitoare, malul de pământ să n-o ia din nou la vale.

image



Tot la Bălileşti, ploile căzute în ultima perioadă au avariat un pod (zona Poieniţa). A fost afectat drumul dar şi pragul de fund al podului.

image



În urma calamităţilor produse de ploile abundente, administraţia locală împreună cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă au întocmit un raport în baza căruia s-a solicitat sprijin financiar. Până la obţinerea finanţării, conform legii, şi începerea lucrărilor, autorităţile judeţene au dispus ca de marţi, 12 iulie, Regia Judeţeană de Drumuri să efectueze lucrări de întreţinere a zonei şi să semnalizeze corespunzător zona.  

Conducerea Primăriei Bălileşti a cerut sprijin la Consiliul Judeţean Argeş şi pentru finalizarea lucrărilor la un pod comunal, pod care face legătura între două dintre satele comunei.

image



Investiţia a fost demarată tot cu sprijin financiar de la Consiliul Judeţean însă mai are nevoie de fonduri pentru finalizare.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite