Metoda prin care un bărbat a cumpărat din banii unui necunoscut bilete la autobuz, jocuri online și abonament la Netflix

0
Publicat:

Un bărbat a găsit un card bancar într-un magazin, dar în loc să-l predea la poliție a decis să facă mai multe cumpărături cu el. Acest lucru i-a adus o pedeapsă de un an și nouă luni de închisoare, cu suspendare.

A găsit un card și l-a folosit pentru diverse cumpărături Foto: Arhivă Adevărul
A găsit un card și l-a folosit pentru diverse cumpărături Foto: Arhivă Adevărul

În timp ce se afla la cumpărături, un piteștean a găsit un card bancar în magazin. Nu a predat cardul autorităților, și nici proprietarului, dar din aceeași zi a început să-l utilizeze pentru a plăti diverse cumpărături. A folosit cardul contactless pentru plăţi mai mici de 100 de lei, pentru a nu i se solicita codul PIN la confirmarea plății, la mai multe magazine din Pitești. 

Pentru a vedea dacă poate să îl utilizeze l-a folosit pentru prima dată pentru a plăti biletul de 2 lei la transportul în comun. Timp de cinci zile, până când cardul a fost blocat, l-a folosit de peste 40 de ori. În afară de biletele de autobuz achiziționate, a făcut diverse cumpărături cu el. În plus, a utilizat datele de pe cardul bancar pentru a efectua și plăți online. În acest sens a plătit, de mai multe ori, pentru un joc, și chiar pentru abonamentul la Netflix, se arată în rechizitoriul procurorilor.

Pedeapsa primită

La cinci zile de la pierderea cardul, persoana vătămată a constatat pierderea sa și a mers la bancă pentru a-l închide. Acolo a aflat că în perioada 31 iulie - 4 august 2022 au fost efectuate mai multe tranzacţii frauduloase, în cuantum total de peste 1.100 de lei și a anunțat organele de poliție.

În urma cercetărilor, anchetatorii au identificat persoana vinovată și au trimis-o în judecată. Pe 2 februarie 2024, Tribunalul Argeș l-a condamnat pe inculpat la un an și nouă luni de închisoare, cu suspendare, pentru  săvârşirea infracţiunilor de însușire a bunului găsit, de efectuare de operațiuni bancare în mod fraudulos și pentru acces ilegal la un sistem informatic.

Hotărârea poate fi atacată cu apel de inculpat. Dacă aceasta va rămâne definitivă, bărbatul va trebui să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Piteşti sau în cadrul unei unităţi de cult bisericesc pe o perioadă de 60 de zile. Persoana vătămată și-a recuperat, în cele din urmă, prejudiciul.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite