Mâine este Lăsatul secului
0De luni, 20 iunie, începe Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel care ţine până pe 29 iunie. Biserica ortodoxă dă dezlegare la peşte pe 24 iunie, de Sânziene, pe 25 şi 26 iunie.
Cei care vor să ţină Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel trebuie să știe că duminică este Lăsatul secului, luni urmând să înceapă Postul Sfintilor Apostoli sau Postul Sampetrulu, cum i se mai spune. Cest post este randuit de Biserică in cinstea celor doi apostoli și în amintirea obiceiului lor de a posti inainte de a întreprinde acte mai importante . Totodata, prin ținerea acestui post se cinstesc darurile Sfantului Duh, care s-au pogorat peste Sfinții Apostoli la Cincizecime; de aceea, in vechime, acest post se numea Postul Cincizecimii.
Dezlegare la pește
În acest post este dezlegare la peşte pe 24 iunie, de Sânziene, pe 25 şi 26 iunie.