Îngerul săracilor: povestea preotului piteştean care hrăneşte zeci de familii nevoiaşe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preotul piteştean Decebal Floroaica le întinde o mână de ajutor nu doar oamenilor străzii, cărora le oferă periodic pachete cu alimente, ci şi familiilor care se confruntă cu probleme financiare grave.

Tânărului duhovnic Decebal Floroaica i se spune “Uriaşul”, deşi e bărbat mic de statură. Preotul coordonează Centrul de tip Familial Găvana din Piteşti, un adăpost în care găsesc sprijin şi unde beneficiază de reinserţie socială 20 de copii instituţionalizaţi aduşi din centrele de primire în regim de urgenţă, bătuţi, abuzaţi sau proveniţi din familii dezorganizate ori foarte sărace. De ajutorul duhovnicului beneficiază şi 27 de familii nevoiaşe, cărora, printr-un efort deosebit, le asigură câte o masă caldă şi pachete cu alimente pentru acasă.

Pensionarul care bate drumul pe jos

Marcel State, unul dintre beneficiarii acestei iniţiative, un bărbat sobru, în vârstă de 52 de ani, fost gestionar,  mereu îmbrăcat la costum, are, dincolo de imaginea unui om demn şi elegant, o poveste tristă. În urmă cu  ceva timp a suferit un infarct care l-a lăsat cu sechele. N-a mai putut lucra, fiind pensionat pe caz de boală, cu o indemnizaţie de 350 de lei lunar. Locuieşte la Ştefăneşti, de unde bate 15 kilometri, încet, pe jos, pentru că nu-şi permite să-şi cumpere un bilet de autobuz, ca să ajungă în Piteşti, la centrul din cartierul Găvana, unde primeşte o masă caldă şi un pachet cu alimente.

“Am fost un om activ, dar după accident n-am mai putut lucra. Soţia a murit în urmă cu zece ani, iar copiii au plecat pe la casele lor. Locuiesc singur şi nu e uşor să te descurci cu 350 de lei… Abia mi-ajung de tratament şi utilităţi! Ceea ce face preotul Floroaica e lucru mare şi sfânt”, spune Marcel State.

„Părintele Decebal e mâna lui Dumnezeu“

De trei ani, cu ajutorul altor oameni  inimoşi şi cu sprijin de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Argeş, dar şi cu susţinerea venită de la Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, milostivul preot reuşeşte să adune toate cele necesare pentru a face funcţională, la centrul din Găvana,  o cantină pentru familiile nevoiaşe. Iar sprijinul său nu se rezumă la alimente.

Gabriel Duţă, un tânăr profesor, în vârstă de 35 de ani, a cunoscut, poate, cel mai bine bunătatea duhovnicului Decebal Floroaica. Are 6 copii şi o situaţie materială destul de grea. Soţia lucrează tot în învăţământ, iar până acum cinci luni au locuit cu chirie.

“Bănuţii nu ajung niciodată, dar cu sprijinul lui Dumnezeu şi al oamenilor de bine, reuşim, cum-necum, să ne descurcăm. Părintele  Decebal e un uriaş, mâna lui Dumezeu! Nu doar că ne-a ajutat să avem un apartament al nostru, dar ne-a promis că ne şi mobileză o cameră. Nu s-a oprit însă la atât. A adus cu dânsul şi alţi oameni cu suflet mare şi, încet-încet, am aranjat toată casa”,  povesteşte Gabriel Duţă.

Întrajutorarea, lecţia predată de preot

Locul unde se adună aceşti oameni – Centrul de tip Familial Găvana - funcţionează în bucătăriile unui ansamblu de apartamente de bloc, iar cele care pregătesc mâncarea sunt adolescentele internate aici, provenite, ca şi ceilalţi minori din centru, din familii defavorizate.

“Am învăţat că, aşa cum noi suntem sprijiniţi, putem ajuta la rândul nostru. Gătim cu drag pentru oamenii aceştia”,  explică  Mădălina, o adolescentă de 14 ani, internată aici împreună cu trei dintre cei cinci fraţi ai săi.

„A fost uluitor”

Decebal Floroaica  coordonează şi o cantină socială, care funcţionează la Centrul “Sfinţii Constantin şi Elena” al DGASPC Argeş. Oameni ai străzii vin aici să ia masa, alţii, care nu ajung, sunt căutaţi pentru a li se dea mâncare.  Interesant este că o parte din familiile care vin la celălalt centru, din Găvana, au acceptat, la iniţiativa părintelui, să facă muncă voluntară pentru cei şi mai năpăstuiţi de soartă.

“M-a întrebat, într-o zi, părintele Decebal: <<Gabriel, vrei să  iei parte la Rai?>>.  <<Da>>, am răspuns! Am plecat împreună cu alţi câţiva ca mine să le ducem hrană caldă oamenilor străzii  care stau prin canale. A fost ceva uluitor,  mişcător, să vezi că tu, care abia poţi face ceva pentru tine, reuşeşti să faci un bine pentru alţii”, spune profesorul Gabriel Duţu.

Lacrimile Georgianei

Ideea de a duce hrană caldă oamenilor străzii i-a venit părintelui Decebal Floroaica în urmă cu cinci ani.“Într-o seară de iarnă, am văzut-o pe  Georgiana, o fetiţă internată la noi, uitânduse pe fereastră şi plângând.  Îşi amintea de vremurile de dinainte s-o aducem aici, pentru reinserţie, când stătea în canal, chinuită de frig şi de foame. Atunci m-am gândit să facem ceva şi pentru oamenii aceia”, încheie preotul.

CITIŢI ŞI:

Românii fac minuni. Cum s-a schimbat viaţa lui Moş Nicolae, bunicul care creşte singur trei nepoţele, după ce „Adevărul“ i-a publicat povestea

Copilărie în frig şi în sărăcie: povestea cutremurătoare a celor cinci fraţi care locuiesc într-o casă fără acoperiş

Piteşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite