Închişi în propria ogradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Grigorescu, captiv în propria ogradă
Gheorghe Grigorescu, captiv în propria ogradă

Neglijenţa autorităţilor din Piteşti a făcut ca o familie să nu poată intra pe intrarea principală a casei. În anul 2005, o femeie a câştigat în instanţă dreptul de proprietate asupra unui drum public, mai precis strada .

Galerie foto: O stradă din Piteşti a devenit proprietate privată


Prizonieri! Aşa se pot considera soţii Grigorescu, care locuiesc pe strada devenită proprietatea Mariei Berechet. Şi pentru ca lucrurile să devină şi mai complicate, locuinţa lor este situată la graniţa dintre două localităţi: Piteşti şi Moşoaia.  Astfel că, în momentul de faţă, gospodăria li se învecinează pe o parte cu un bloc din Piteşti, pe o altă parte cu câteva case din Moşoaia, iar pe o latură cu strada  devenită teren intravilan.

Ies pe uşa din dos în localitatea vecină
Până nu de mult, familia Grigorescu avea intrarea în curte din strada Nicolae Bănescu, aflată în localitatea Moşoaia. În momentul în care Maria Berechet a cumpărat terenul de pe această stradă, l-a îngrădit, iar familia Bănescu nu a mai putut folosi acea poartă a curţii. De nevoie, şi-au făcut o altă poartă pe cealaltă parte, care dă pe o alee din Piteşti, între garajele celor care locuiesc în blocul din vecinătate.


Din această cauză, familia Bănescu are acum pe acea parte doar o cale mică de acces ce nu le permite să-şi aducă maşina în propriul garaj. „Eu când am cumpărat terenul să-mi fac casă aveam ca vecin aleea de aces către blocuri. Acum m-am trezit că nu mai pot intra nici măcar în curte“, spune Gheorghe Grigorescu.

Terenul a devenit focar de infecţii
În prezent, pe rolul Judecătoriei Piteşti se află un proces prin care Primăria Piteşti cere anularea actului prin care femeia a putut împrejmui zona. Am încercat să stăm de vorbă cu Maria Berechet, însă a refuzat să dea orice declaraţie.


Un lucru grav este şi faptul că, până la finalizarea procesului, strada îngrădită are toate şansele să devină o veritabilă groapă de gunoi. Oamenii au început deja să depoziteze pet-uri şi resturi menajere şi nimeni nu poate face curăţenie pentru că terenul este îngrădit. „Aş fi vrut să scap măcar de gunoul din faţa casei mele, care chiar mă deranjează, numai că nu pot intra pe teren, pentru că este împrejmuit cu gard şi pot fi dat în judecată că am violat proprietarea“, spune Gheorghe Grigorescu.



Strada nu figurează în acte

Dar cum a fost, totuşi, posibil ca Maria Berechet să-şi cumpere o stradă? Conflictul este vechi, încă din 2005, când femeia a cumpărat terenul. Inspectorul care a făcut cadastrul la vremea aceea a menţionat că terenul este arabil, deşi strada a fost asfaltată încă din 1999.
Maria Berechet i-a cerut pe atunci primarului din Moşoaia să-i elibereze o adeverinţă care să-i dea dreptul să îngrădească terenul, mai exact, strada. Edilul a refuzat vehement, iar femeia l-a dat în judecată. Printr-o decizie definitivă dată de Curtea de Apel Piteşti a primit dreptul să-şi stăpânească proprietatea. Până când procesul intentat de Primăria Piteşti nu va fi soluţionat, familia Grigorescu va trebui să folosească intrarea din spatele casei şi să-şi lase maşina la poartă.

Stradă retrocedată în centrul Capitalei

Strada care se află deasupra Pasajului Mărăşeşti a fost câştigată de Răzvan Băncean după mai mulţi ani de procese de retrocedare. După ce instanţa i-a dat dreptate bucureşteanului, acesta a spart porţiunea de asfalt cu un bulldozer. La câteva zile, deoarece strada nu avea semnalizare pentru că e distrusă, o maşină s-a răsturnat, pasagerii fiind grav răniţi.






Piteşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite