Încă o arestare în dosarul „Jaf armat pe A1”. Trei dintre autorii furtului celor 22 de kilograme de aur au ajuns pe mâna oamenilor legii
0Un bărbat suspectat că ar fi luat parte la celebra tâlhărie din dosarul „Jaf armat pe autostrada A1” a fost reţinut de poliţie. Marius Renato Tulli are 33 de ani, este din Bragadiru, judeţul Ilfov, şi a fost reţinut de oamenii legii, urmând a fi prezentat magistraţilor Judecătoriei Piteşti cu propunere de arestare preventivă.
Bărbatul este suspectat că pe 9 august 2011, împreună cu alţi indivizi, ar fi oprit în trafic pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti un autoturism în care se aflau două persoane pe care le-ar fi ameninţat cu un pistol şi le-ar fi deposedat de trei genţi în care se aflau 22 de kilograme de bijuterii din aur, în valoare de aproximativ 600.000 de euro şi două telefoane mobile.
Numărul celor reţinuţi în acest caz a ajuns la trei, în dosar mai fiind identificat, pe lângă aceştia, un alt bărbat de 44 de ani din Bucureşti, care se sustrage cercetărilor.
Unul dintre ceilalţi doi indivizi arestaţi în dosarul “Jaf armat pe A1", Ioniţă Florian Alberto, în vârstă de 30 de ani, din Bucureşti, a fost reţinut la începutul acestui an de poliţiştii argeşeni, sub coordonarea Direcţiei de Investigaţii Criminale din Inspectoratul General al Poliţiei Române şi a procurorului din Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş. Bărbatul este acuzat de tâlhărie calificată şi urmează a fi judecat.
Cel de-al treilea dintre cei căzuţi în mâna oamenilor legii în acest dosar este Simion Chirilă Ip-Rustem, condamnat deja încă din toamna anului 2013 la zece ani pentru tâlhărie şi încarcerat la Penitenciarul Colibaşi. Bărbatul a fost prins la inaugurarea unui club din Bucureşti care aparţinea iubitei sale.
Simion Chirilă Ip-Rustem a fost obligat să plătească 2,4 milioane de lei despăgubiri. În 2014, bărbatul a avut o tentativă de suicid în penitenciar.
Despre celebrul furt de acum 5 ani...
Jaful a avut loc în vara lui 2011, la kilometrul 83 al Autostrăzii Bucureşti-Piteşti. Maşina cu bijuterii din aur a fost oprită de un bărbat cu cagulă care a dat şoferului impresia ca e poliţist. Când vehiculul a staţionat, alti doi mascaţi au spart geamurile maşinii oprite şi au furat geanta în care se aflau bijuteriile, care urmau să ajungă la o expoziţie din Sibiu.