FOTO Cel mai bun vin din ultimii zece ani
0Seceta a transformat strugurii în perle dulci. Cantitatea mare de zahăr din struguri va da o tărie și o aromă deosebită vinului din producția de anul acesta. În urmă cu 11 ani podgoriile din Argeș au înregistrat o producție la fel de bogată calitativ și cantitativ.
Dealurile din orașul Ștefănești au prins viață, iar podgoriile freamătă de oameni asemenea unui furnicar. Campania de recoltare a strugurilor este în plină desfășurare și până acum au fost adunate peste 200 de tone de struguri de pe o treime din cele 165 de hectare cu viță de vie ale Institutului de Cercetare și Dezvoltare pentru Biotehnologii în Horticultura Ștefănești.
Specialiștii spun că este un an extraordinar din punct de vedere al calității vinului care va fi obținut. Recolta este de peste 5500 de kilograme de struguri la hectar, iar anul acesta va fi unul de referință pentru vin, la fel ca și anul 2000.
“Seceta prelungită din timpul coacerii a dus la o acumulare mai mare de zahăr și obținerea unui vin cu o tărie ridicată și o aromă deosebită, specifică fiecărui soi”, spune directorul Institutului, Constantin Tănăsescu.
Strugurii din cele trei podgorii ale institutului sunt culese de zilieri și transportate cu tractoarele, în bene din inox în complexul de vinificație. Aici strugurii sunt cântăriți, se recoltează probe pentru stabilirea cantității de zahăr, iar apoi sunt puși într-un buncăr de zdrobire. Următorul pas este procesul de desciorchinare când boabele sunt separate de rahis. Mustul, cu pulpă cu tot, este trecut printr-o presă, iar apoi sucul limpede este tras cu pompe în cisterne de inox unde are loc procesul de fermentare. În funcție de temperatură, după o lună mustul se transformă în vin, iar după decantare se fac tratamentele de rigoare și se depozitează în cisterne de inox până când va fi îmbuteliat. În prezent, la Institutul de la Ștefănești se îmbuteliază vin din producția 2008-2009.
“Pentru 2011 estimăm o producție de 4-500.000 de litri de vin, produs finit, gata pentru piața națională. Ultimul vin îmbuteliat și pus la păstrare în vinotecă a fost din 1994. După 17 ani cred că vom reuși să punem la păstrat sticle de anul acesta de Fetească Regală, Riesling, Cabernet Sauvignon și Merlot”, spune Constantin Tănăsescu.
Cum se stabilește tăria vinului
Tăria licorii bahice este dată de cantitatea de zahăr din boabele de struguri. Cu cât strugurii sunt mai dulci, cu atât vinul va fi mai tare. “Un grad alcoolic înseamnă 17 grame de zahăr. Strugurii culeși în această perioadă au 198 de grame de zahăr per litru. Asta înseamnă că vinul va avea o tărie de 11.6 grade”, explică Rodica Radu, laborant operator tratare apă.