Formidabila poveste de dragoste româno-rusă născută după bătălia de la Mărăşti. Epopeea ofiţerului Petrov, istorisită după un secol de către strănepotul român
0
Doi ofiţeri, unul român şi celălalt rus, grav răniţi în crunta bătălie care a avut loc acum un secol la Mărăşti, s-au împrietenit ulterior la Piteşti, pe patul de spital. Ofiţerul rus s-a căsătorit cu sora camaradului român, alături de care a trăit ulterior o adevărată epopee, istorisită pentru „Adevărul“ de strănepotul său.
„Pentru prima oară de la intrarea României în Primul Război Mondial, avea loc prima victorie adevărată din istoria Armatei Române moderne“, consemna mareşalul Alexandru Averescu bătălia din 11 iulie 1917 desfăşurată la Mărăşti. Ofensiva armatelor române şi ruse pentru distrugerea Armatei a 9-a Germană, reţinută de istorie drept una dintre principalele lupte duse pe teritoriul României în timpul conflagraţiei, a fost şi începutul unei lungi şi strânse prietenii între doi tineri ofiţeri, unul român şi celălalt rus, care au luptat împreună la Mărăşti.
Unul a fost Valentin Petrov, aristocrat născut la poalele Uralilor, ofiţer al armatei ruse, venit pe frontul românesc de la mii de kilometri distanţă, iar celălalt - Ionel Popescu, piteştean, ofiţer al Regimentului 4 Dorobanţi - Argeş. Destinul i-a unit când ambii, răniţi grav la Mărăşti, au fost trimişi la Piteşti, într-un spital militar ad-hoc, organizat la actualul Colegiu „I.C. Brătianu“ din oraş.
Ionel Popescu a ajuns general
Ionel Popescu şi-a pierdut piciorul, fapt care nu l-a împiedicat să parcurgă ulterior toată ierarhia militară, până la gradul de general. În perioada interbelică a fost numit ataşat militar al României la Paris. Ofiţerul rus, Valentin Petrov, şi el rănit grav, a avut nevoie de luni întregi de îngrijiri medicale.
„Era a treia oară când străbunicul, Valentin Petrov, era rănit pe frontul românesc. Tocmai de aceea a şi fost decorat. Dacă după primele episoade se întorsese destul de repede pe front, de data aceasta, fiind vorba de răni mult mai grave, l-au trimis la Piteşti, unde era un spital pentru probleme mai complicate. Aici era înfirmieră voluntară Constanţa, sora lui Ionel Popescu, o tânără pentru care străbunicul a dezvoltat un mare amor şi care avea să-i devină, mai apoi, soţie“, povesteşte, pentru „Adevărul“, avocatul Liviu Stancu, strănepotul lui Valentin Petrov.
Tânăra infirmieră avea deja un copil, Savin, în vârstă de 1 an, dintr-o relaţie anterioară, pe care ofiţerul Petrov l-a adoptat după căsătorie.
Fugărit de revoluţie din Rusia natală
Deşi în Rusia începuse Revoluţia, soţii Petrov, împreună cu micuţul Savin, au plecat spre ţara de origine a ofiţerului aristocrat la sfârşitul anului 2018. Au ajuns la Odessa în plină revoltă, iar ofiţerul Petrov a fost la un pas să fie împuşcat de bolşevici, ca „ofiţer alb“. „Bolşevicii îi împuşcau pur şi simplu pe cei care nu erau ofiţeri roşii (ofţerii albi erau cei din aristocraţia rusă). Străbunicii mei au reuşit însă să fugă din Odessa către Soci“, explică Liviu Stancu.
Numai că şi la Soci ajunsese revoluţia. Aşa că tinerii soţi împreună cu băieţelul, ajuns între timp la vârstă de doi ani,
s-au îmbarcat pe un vapor cu direcţia Istambul. „Turcii, de frica «importului» de revoluţie nu le-au permis debarcarea, luni de zile refugiaţii fiind ţinuţi pe navă sub pretextul unei carantine. De fapt, turcilor le era teamă că printre pasageri s-ar afla şi bolşevici care, teoretic puteau să instige la mişcări similare şi în Turcia. A fost un adevărat coşmar care a durat aproape şase luni. Era o perioadă foarte caldă, iar pe nava aceea de metal era cumplit. Au fost oameni care au murit, iar alţii s-au îmbolnăvit grav în aceste condiţii. A fost nevoie de intervenţia Crucii Roşii ca pasagerii să fie salvaţi“, adaugă Liviu Stancu (foto stânga).
În urma refuzului de debarcare, nava în care se aflau cei trei a plecat spre Constanţa, unde pasagerii au fost primiţi de către autorităţile române. „Statul Român a acordat, ca şi Franţa, adăpost pentru refugiaţii ruşi care fugeau de bolşevici. Aşa s-a ajuns ca o parte din aristocraţia rusă să se stabilească în România, la fel cum o altă parte s-a stabilit în Franţa“, mai povesteşte strănepotul ofiţerului rus.
Cei doi soţi şi copilul s-au întors la Piteşti în 1919, iar Valentin Petrov a făcut tot ce-i stă în putinţă să obţină cetăţenie română. La vreamea acea, pentru a deveni cetăţean român, trebuia să vii fie cu bani, ceea ce ofiţerul nu mai avea, fie cu o inovaţie.
Carieră în Armata Română
„Aportul său în vederea primirii cetăţeniei a fost modificarea, prin inovare, a pistolului pentru rachete de semnalizare din dotarea armatei române şi a unei maşini de igienizare", mai spune Lviu Stancu.
Este vorba de o maşină foarte utilă în epocă: în contextul unei epidemii de tifos exantematic cauzată de problemele de igienă determinate de război, Valentin Petrov a realizat un boiler portabil (pe roti) cu un furtun de presiune prin care purja abur în barăcile pentru refugiati, exterminând, astfel, parazţii ce răspândeau boala.
Ulterior, a fost angajat în Armata Română ca specialist în construcţii militare, de la cai ferate, la imobile. Şi-a continuat cariera ca profesionist civil. În Piteşti, Valentin Petrov a proiectat un mare număr de locuinţe private şi a participat la proiectarea şi construcţia superbei zone de promenadă de pe malul Râului Argeş, cunoscută ca „Parcul Ştrand“.
Atât el, cât şi prietenenul şi cumnatul său, generalul Popescu, au făcut parte din boema societăţii româneşti interbelice.
„Mare parte dintre ofiţerii interbelici aveau o înaltă ţinută intelectuală. De obicei, erau vorbitori de limbă franceză, iar educaţia muzicală era foarte des întâlnită. Străbunicul, vorbitor de patru limbi străine, cânta la şase instrumente. Era obsedat de pian, fapt ce l-a determinat să achiziţoneze cele trei tipuri de pian (cu coadă scurtă, de concert şi pianină), instrumente pe care le-a instalat în salonul locuinţei piteştene, mai târziu. Ai mei transformaseră casa din Piteşti într-o adevărată colecţie de instrumente. Trei piane în aceeaşi cameră era cam mult totuşi! Au venit însă comuniştii şi au terminat totul: au adunat toată familia într-o singură încăpere. Bunici, părinţi, copii - toţi într-o singură cameră! Pianul ajunsese masă pentru gătit, aşa că treptat au trebuit să vândă tot“, mai povesteşte Liviu Stancu.
Ofiţerii Valentin Petrov - (stânga sus) şi Savin Petrov (dreapta sus) şi generalul Ionel Popescu, jos
Fiul ofiţerului rus, Savin Petrov, o poveste la indigo
La fel de interesant este faptul că Savin Petrov, fiul adoptiv al ofiţerului rus, a urmat tot cariera militară. Imediat ce-a terminat şcoala de ofiţeri, după o scurtă perioadă petrecută în Garda Regală, a fost trimis pe frontul antisovietic în cel de-Al Doilea Război Mondial.
„La Odessa, bunicul meu, Savin Petrov, a fost grav rănit în celebrele bătălii ale Armatei Române cu bolşevicii, după ce o grenadă i-a explodat în spate. Un plămân i-a fost perforat de o schijă care s-a oprit în tabacheră, după ce i-a străbătut trupul, prin spate. Soarta bărbaţilor familiei s-a repetat. A fost trimis pentru spitalizare în România, unde a stat internat un an jumătate şi a rămas cu o infirmitate la picior. Şi, coincidenţă, a ajuns să se căsătorească şi el cu cea care l-a îngrijit în spital, o tânără studentă la medicină“, povesteşte Liviu Stancu, nepotul lui Savin Petrov.
Se încarcă comentariile...
