Cum a ajuns criminal un dascăl cu vocaţie. Drama profesorului ucigaş de la Mioveni: „Când n-a mai prins post, chestia asta l-a înnebunit“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alin Minciunescu, bărbatul de 38 de ani din Mioveni care, joi, a înjunghiat mortal, în plină stradă, o femeie de 68 de ani, era, în 2005, când a absolvit Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane a Univesităţii din Piteşti, un tânăr profesor de istorie cu visuri mari. N-a reuşit să profeseze însă decât pentru o scurtă vreme, iar faptul că n-a putut să prindă un post de titular l-a băgat în depresie.

Abia la trei ani de la absovire, Alin Minciunescu a reuşit să obţină, un post de profesor suplinitor la catedra de istorie a şcolii din Bălileşti, o comună aflată la câţiva kilometri de Mioveni.  

“Directorul şcolii Bălileşti: “Un profesor de nota 10”

A predat aici doar doi ani, până în 2010, dar foştii săi colegi şi-l amintesc ca pe un dascăl devotat şi foarte activ.

“Era un om extraordinar. În momentul în care n-a mai prins post în învăţământ - pentru că nu era titular, era suplinitor - a făcut o depresie, iar depresia aia s-a accentuat. S-a supărat foarte tare, pentru că lui îi plăcea foarte mult ceea ce făcea, şi din cauza asta cred a ajuns aşa... Cum şi mama lui, pensionară, a fost învăţătoare... pentru el era important să fie dascăl. Asta cu predatul, chiar o avea în sânge, ca să zic aşa. La un moment dat, drumurile noastre s-au îndepărtat. De atunci n-am mai ştiut nimic de el. El n-a mai predat la noi, la Bălileşti şi nu ştiu ce s-a întâmplat, dar cât a fost aici, a fost un profesor de nota 10, fără niciun fel de exagerare. Era foarte activ în tot ceea ce înseamnă proces de învăţământ, mai ales în relaţia cu elevii”, a declarat, pentru Adevărul, Costinel Narcis Ilinca - directorul şcolii Bălileşti.

În anul şcolar 2009-2010 a predat, timp de un semestru, şi geografia la două şcoli din comuna argeşeană Negraşi.

“A venit la noi ca profesor necalificat, pe geografie, el fiind profesor de istorie. Îmi amintesc că plecase profesorul nostru şi, din februarie, până în iunie a predat dumnealui la noi la Negraşi şi la Bârlogu, o altă structură din comună, dar nu s-au înregistrat nici evenimente neplăcute, nici incidente, nimic. Copii nu s-au plâns niciodată, de nimic, colegii, la fel”, a declarat, pentru Adevărul, Mihaela Ionescu, directorul Şcolii Negraşi.

“La vremea la care noi l-am cunoscut, nici el nu ştia ce-l aşteaptă, că nu va mai avea un loc de muncă

Niciunul dintre colegii săi nu se aştepta ca Alin Minciunescu să ajungă la asemenea fapte. După episodul din 2016, când bărbatul a mai înjunghiat o femeie - o tânără de 19 ani, din Mioveni – foştii săi colegi au rămas şocaţi, fiindcă nu aşteptau niciodată ca din cauza neîmplinirii sale profesionale să ajungă la asemenea probleme psihice. Acum sunt cutremuraţi.

“Niciodată, niciodată n-a făcut, cel puţin în faţa noastră, vreun gest care să te ducă cu gândul că vreodată va fi în stare de aşa ceva. N-a avut niciun act de violenţă, nicioată cât a fost aici, la noi. Era un dascăl cu vocaţie, era apropiat de elevi, era un bun coleg, n-a fost nimic care să ne facă pe noi să credem că ar putea ajunge până aici. Bine, la vremea la care noi l-am cunoscut, nici el nu ştia ce-l aşteaptă, că nu va mai avea un loc de muncă”, mai spune directorul şcolii Bălileşti.

“Nu ne aşteptam la aşa ceva, Doamne fereşte, dar în viaţă apar situaţii neprevăzute şi se poate ajunge la orice”, spune Mihaela Ionescu, directorul şcolii Negraşi.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite