Car alegoric cu 6000 de flori la Simfonia lalelelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pregătirile pentru evenimentul de suflet al piteştenilor se află pe ultima sută de metri. Vinerea viitoare, delegaţiile străine vor poposi la Piteşti, împreună cu ambasadori din şase ţări. La eveniment mai este aşteptat, de asemenea, şi Alteţa Sa Regală, principele Radu.

Cea mai mare sărbătoare a piteştenilor se află pe ultima sută de metri. „Simfonia lalelelor”, ajunsă la cea de-a 34-a ediţie, va străluci şi în acest an prin fast şi grandoare, promit organizatorii care se află în febra pregătirilor. Ca totul să fie „lună” în oraş pentru acest eveniment, angajaţii din serviciile subordonate Primăriei s-au pus pe treabă cu o lună înainte. Cei de la Administraţia Domeniului Public vopsesc şi fac curăţenie în parcuri, cei de la Serviciul Public pentru Exploatarea Patrimoniului se preocupă ca instalaţiile electrice şi cele postate pe stâlpi să fie în stare bună de funcţionare, iar societatea Salpitflor Green pune la punct ultimele detalii în ceea ce priveşte organizarea standurilor care vor fi găzduite în incinta complexului expoziţional Casa Cărţii.

Car alegoric şi piramide de flori

Din programul manifestărilor Simfoniei, se remarcă în fiecare an parada florilor, la  care preşcolari şi elevi de la şcoli şi licee din Piteşti defilează în centrul oraşului etalându-şi hainele colorate şi împodobite cu flori. Bijuteria paradei va fi un car alegoric la care se munceşte de zor.

„Pregătim un car alegoric deosebit, la care vom folosi în jur de 6000 de lalele, crizanteme şi alte flori. Va fi decorat cu diverse materiale şi pot să vă dezvălui că la realizarea lui lucrăm împreună cu colegi din Olanda şi cu reprezentanţi de la grădiniţe din oraş”, ne-a spus Gabriela Anghel, şefa Salpitflor Green.

În total, expoziţia multicoloră de la Casa Cărţii, care se va deschide vinerea viitoare, va număra 58 de standuri aparţinând atât unor firme din ţară, cât şi din străinătate, dar şi alte 26 de spaţii rezervate de unităţi şcolare. Reprezentanţii Primăriei Piteşti vor participa la Simfonie cu trei spaţii amenajate, la care se vor utiliza aproximativ 500 de flori tăiate şi 3000 de răsaduri. Încă un lucru inedit îl reprezintă piramidele de flori, realizate în premieră de organizatorii piteşteni.

Sâmbătă seara, de la ora 20.00, toţi participanţii de la Simfonie, se vor putea muta în Piaţa Primăriei, acolo unde îi va aştepta un concert extraordinar susţinut de Filarmonica Piteşti şi formaţia Phoenix.

Delegaţii din şapte ţări au confirmat până acum

Pentru a admira frumuseţea lalelelor de Piteşti, şi-au anunţat până acum prezenţa la Simfonie delegaţii din Serbia, Olanda, Suedia, Grecia, Portugalia, Letonia şi Turcia, reprezentanţii ultimelor două ţări fiind prezenţi pentru prima dată în Argeş. De asemenea, sunt aşteptaţi şi ambasadori sau consilieri ai acestora de la Ambasadele la Bucureşti ale Republicii Moldova, Ţărilor de Jos, Republicii Filipine, Portugalia, Serbia şi China. În plus, şi-a anunţat sosirea şi Principele Radu al României.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite