Cântăreaţa Miru şi alte patru persoane au fost arestate pentru trafic de droguri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: ARHIVĂ
Foto: ARHIVĂ

Una dintre speranţele muzicii româneşti, Miru, pe numele ei adevărat Ana Miruna Ionescu, a primit, joi seară, mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 20 de zile, fiind suspectată pentru comiterea săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri. Alte patru persoane au mai fost arestate în aceeaşi cauză.

Procurorii DIICOT împreună cu ofiţerii de la Combaterea Crimei Organizate Piteşti, au făcut, astăzi, descinderi acasă la cinci persoane suspectate pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri. Potrivit unor surse judiciare, cei cinci tineri, două fete şi trei băieţi din Piteşti şi Bucureşti, cu vârste cuprinse între 21 şi 28 de ani, încasau sume consistente în urma vânzării de droguri, tranzacţiile având loc în Piteşti şi Bucureşti. Aveau chiar şi o seră  pentru culturi, se pare, improvizată în locuinţa lui Marius Oprea , de24 de ani, liderul grupării. În urma percheziţiilor anchetatorii au găsit cantităţi importante de cannabis acasă la toţi membrii reţelei.

În această seară, cei cinci suspecţi au fost prezentaţi în faţa magistraţilor de la Tribunalul Argeş cu propunere de arsetare preventivă. În urma probelor pe care ofiţerii de la Crimă Organizată le-au strâns împotriva lor, tinerii au fost arestaţi, după cum urmează: Ana Miruna Ionescu, Diana Georgescu şi Robert Daniel Arifanof au primit mandate de 20 de zile, iar Marian Vlad Oprea şi Tudor Şetran au primit mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile.  Vom reveni cu amănunte.

                        

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite