Cadavru într-o stare avansată de degradare, găsit într-o casă părăsită din Argeş. Pereţii erau plini de mesaje de adio

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cadavrul a fost găsit într-o casă părăsită din Moşoaia. Sursă foto: curier.ro
Cadavrul a fost găsit într-o casă părăsită din Moşoaia. Sursă foto: curier.ro

Poliţiştii argeşeni încearcă să afle cauza morţii unui bărbat de 53 de ani din Piteşti. Cadavrul lui, aflat într-o stare avansată de putrefacţie a fost găsit de o bătrână într-o casă părăsită din comuna argeşeană Moşoaia. Cel mai probabil, omul a înghiţít o substanţă toxică, însă Poliţia ia în calcul şi alte variante.

Descoperirea macabră a fost făcută în weekend de o bătrână din Moşoaia, care, în timp ce trecea pe lângă o casă părăsită, despre al cărei proprietar nu mai ştia nimic de ceva vreme, a vrut să vadă ce mai e prin gospodărie. Când a deschis uşa casei, femeia a rămas înmărmurită. 

Înăuntru se afla cadavrul unui bărbat necunoscut, iar pereţii erau pini de mesaje. "Îmi iubesc fraíi" şi alte câteva declaraţíi scrise cu creionu pe ziduri au fost găsite, ceva mai târziu de oamenii legii, chemaţi de un vecin alertat de bătrână.

Poliţia a stabilit identitatea bărbatului. Este vorba de Ion Mocanu, în vîrstă de 53 de ani, din Piteşti. Într-unul din buzunarele bărbatului a fost găsit un bilet de adio, cu numele numele celor dragi, încheiat, de asemenea, cu un mesaj: "Să mă ierte Dumnezeu!". 

Deşi principala ipoteză este cea a unei sinucideri, nu se ştie cum a murit bărbatul.

"S-a deschis un dosar. Deocamdată, nu ştim care este cauza decesului. Examinarea preliminară nu indică însă urme de violenţă. Mergem pe sinucidere, dar nu excludem nici alte ipoteze", a declarat agentul de poliíe Florin Popa, purtător de cuvânt IJP Argeş.

Cel mai probabil omul a inghiţit o substanţă toxică. Necropsia urmează să facă lumină în acest caz.

Fost angajat Dacia, rămas pe drumuri

Bărbatul era despărţit de soţie cu care avea doi copii majori. A fost angajat al Uzinei Dacia de la Mioveni dar de ceva vreme rămăsese fără seviciu. Stătea cu chirie într-un  cartier piteştean şi ducea o viaţă foarteretrasă. Era discret şi vecinii îl vedeau foarte rar. Nimenui nu i-a sesizat, luni bune, dispariţia.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite