Neanderthalienii, vânători de femei și copii? Descoperirile șocante care scot la iveală o realitate cruntă a Europei preistorice

Noile cercetări efectuate pe baza săpăturilor și descoperirilor arheologice dintr-o peșteră din Belgia scot la iveală un secret tulburător al comunităților preistorice. S-a ajuns la concluzia că Omul de Neanderthal, ale cărui gene le poartă mulți oameni actuali vânau femei și copii pentru a-i mânca.

Omul de Neanderthal FOTO Colaj El Español Comunitatea Madrid și alții

Canibalismul este o practică străveche a speciilor umane. Este documentată atât la comunități de om de neanderthal dar și la cele de homo antecessor și homo sapiens. Cu alte cuvinte, strămoșii noștri, cei ale căror gene le purtăm și astăzi, se mâncau unii pe alții. În unele cazuri era vorba despre canibalism funerar, indivizii morții fiind consumați în cadrul comunității, în altele de canibalism ritualic, în care victimele sacrificate erau efectiv mâncate de membrii comunității.

Evident, au fost găsite și dovezi ale canibalismului născut din nevoie, mai ales în perioadele de restriște, de schimbări climatice și împuținarea resurselor de hrană. Un nou studiu indică însă o realitatea și mai cutremurătoare care schimbă percepția despre modul de viață al comunităților de specii umane europene preistorice de pe teritoriul Europei. Oamenii de Neanderthal vânau alți oameni cu scopul de a se hrăni. Sunt descoperiri unicat care indică că omul devenise o pradă pentru alți oameni, o sursă de hrană ușor de procurat și ușor de ucis. Prada preferată a acestor comunități de oameni de Neanderthal erau copiii și femeile cu o constituție mai fragilă. 

Satele canibalilor din vestul Europei

Studiul a fost realizat de o echipă internațională de cercetători și publicat în revista Nature. Totul se bazează pe o serie de descoperiri arheologice tulburătoare realizate în peștera Troisieme din Goyet, Belgia. În acele caverne timp de aproape 60.000 de ani (120.000-40.000 îHr) au locuit diferite comunități de om de Neanderthal, un strămoș ale cărui gene le purtăm și astăzi. Studiile anterioare efectuate în peșterile de la Goyet au scos la iveală faptul că acele comunități practicau canibalismul pe scară largă. Mai precis, aproximativ o treime din cele 101 resturi de oase umane găsite în caverne prezintă urme clare de tăiere, descarnare și dezarticulare, fracturi osoase proaspete și crestături de percuție care indică extracția măduvei. 

Prelucrarea acestor rămășițe umane seamănă cu tehnicile de măcelărire folosite și la animalele vânate de neanderthalieni precum cai sau reni, găsite la fața locului. Toate aceste sugerează, așa cum spun oamenii de știință, un canibalism nutrițional. Pe scurt, oamenii erau uciși și mâncați pentru ca întreaga comunitate să supraviețuiască. Nu în scop ritualic, ci pentru a potoli foamea. Oasele descoperite la Goyet reprezintă cel mai mare ansamblu de rămășițe neanderthaliene canibalizate din nordul Europei. Membrii acelei comunități mâncau oameni, la fel cum o făceau cu animalele sălbatice vânate. 

Femei și copii vânați ca animalele sălbatice

Dacă faptul că în peșterile de la Goyet trăiau adevărate comunități de canibali, care se alimentau constant cu carne de om, este un lucru știu de cel puțin două decenii, studiul „Highly selective cannibalism in the Late Pleistocene of Northern Europe reveals Neandertals were targeted prey”, aduce noi detalii tulburătoare despre modul în care era realizat acest lucru. Pe scurt, echipa științifică a ajuns la concluzia că oamenii de Neanderthal de la Goyet vânau alți oameni de Neanderthal, așa cum o făceau cu animalele sălbatice. Identificau alte comunități, pândeau prada, o atacau și o ucideau. Cadavrele erau aduse în peșterile din Goyet, măcelărite și apoi consumate.

Erau preferate părțile moi, adică musculatura, grăsimea și organele. Cercetătorii au ajuns la această concluzie după ce au studiat rămășițele scheletice a cel puțin șase indivizi descoperiți în peștera Troisième din Goyet. Toți indivizii erau copii și femei foarte firave. Cu alte cuvinte vânau femei și copii, categoriile cele mai vulnerabile. Ușor de prins și ucis. Patru dintre indivizi au fost identificați ca femei adulte sau adolescente, de statură deosebit de mică și constituție gracilă, în timp ce ceilalți doi erau foarte tineri, un copil și un nou-născut.  Cercetătorii de la IFL Science au efectuat analize genetice și au confirmat acest model șocant de vânătoare de oameni. 

„Am identificat minimum șase indivizi, inclusiv patru femei adulte sau adolescente. Comparativ cu Homo sapiens și neanderthalienii – inclusiv exemplarele regionale – femelele de la Goyet prezintă staturi scurte și o robustețe diafizară redusă a oaselor lungi. Le lipsesc markeri scheletici asociați cu o mobilitate ridicată, în ciuda dovezilor izotopice pentru origini non-locale. Suprareprezentarea femelelor scunde, gracile din punct de vedere morfologic, non-locale, alături de doi indivizi imaturi, sugerează o puternică tendință de selecție la indivizii prezenți la sit”, precizează cercetătorii în „Highly selective cannibalism in the Late Pleistocene of Northern Europe reveals Neandertals were targeted prey”.

Războaie intertribale pentru pradă

Aceste descoperiri schimbă total viziunea asupra comportamentelor omului de Neanderthal. Descoperirile sugerează că între comunitățile acestora existau efectiv conflicte, adevărate „războaie” preistorice având ca miză supraviețuirea. Adică procurarea de hrană. 

„Datate între 41.000 și 45.000 de ani în urmă, o perioadă marcată de diversitatea culturală neandertaliană, declinul biologic și sosirea lui Homo sapiens în Europa de Nord, femelele și tinerii de Neandertal canibalizați de la Goyet indică exocanibalism, posibil legat de conflicte intergrupale, teritorialitate și/sau tratament specific aplicat străinilor”, arată specialiștii în studiul menționat. 

Se bănuiește că toate aceste raiduri canibalice și vânătoarea extremă de oameni de pe teritoriul Belgiei, acum câteva zeci de mii de ani în urmă erau efectul unor schimbări climatice și demografice cărora oamenii de Neanderthal abia le mai făceau față. Această specie umanoidă extrem de robustă și adaptată Epocii Glaciare, specializată în vânătoarea mega-faunei, în special a mamuților, înfruntau noi provocări. Încălzirea climatică, schimbarea rutelor de migrație a marilor animale, dispariția unor specii a făcut ca viața să fie tot mai grea iar hrana tot mai puțină.

La toate acestea se adăugă și concurența exercitată de o nouă specie, mult mai versatilă și mai adaptabilă. Era vorba despre Homo Sapiens. Mai puțin robuști dar cu un limbaj, se pare, mai evoluat și cu o capacitate de adaptare net superioară, strămoșul direct al omului modern a fost capabil să domine rapid terenurile de vânătoare și să obțină supremația. Reușeau să se adapteze la noile timpuri de vânat, la clima în schimbare și totodată să-și sporească numărul. În tot acest timp oamenii de Neanderthal trăiau vremuri grele. Se presupune că au ajuns la vânătoarea de oameni și datorită împuținării prăzii, a presiunii noilor veniți. 

Oamenii de Neanderthal au atacat și comunități de Homo Sapiens, au luat „pradă” și din satele sau cavernele noilor veniți? Fără descoperiri arheologice care să confirme sau să infirme acest lucru rămân doar întrebări fără răspuns.