Au vrut să dea foc la maşina poliţiei
0Incredibila ispravă aparţine unor locuitori din comuna Rociu. Vrând să se răzbune pe oamenii legii care îl cercetau într-un dosar penal pentru furt calificat, Marian Burtea, de 30 de ani, din satul Şerbăneşti, comuna Rociu, l-a convins pe un tânăr de 17 ani, Ion B. Să toarne benzină pe maşina poliţiei şi să-i dea foc.
Vineri noaptea, şeful de post din comuna Rociu, agentul şef Marius Sandu se afla în locuinţa de serviciu şi a auzit zgomote în curte. A ieşit să vadă ce se întâmplă şi l-a găsit pe Tânărul de 17 ani stropind maşina poliţiei cu benzină. Când a fost somat să se oprească,tânărul l-a lovit în piept pe şeful de post, după care a fugit.
"Şeful de post a verificat maşina şi a constatat că era stropită cu benzină pe aproape toată caroseria şi pe roţi. Sub autoturism a fost găsită o sticlă de 3 litri, care mirosea a benzină şi care era goală. Au fost chemaţi la cercetări poliţiştii de la Ordine publică şi ofiţerii de la Investigaţii Criminale de la Poliţia Costeşti.", a declarat agent Laura Folea, purtător de cuvânt al IPJ Argeş.
Ieri dimineaţă tânărul a fost identificat ca fiint Ion B. Poliţiştii l-au găsit acasă şi l-au dus la sediul Poliţiei Costeşti pentru audieri. Aici tânărul a mărturisit că a fost pus să incendieze Loganul poliţiei de Marian Liviu Burtea, de 30 de ani, din aceeaşi comună pentru a se răzbuna.
Cei doi au fost reţinuţi ieri pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire, violare de domiciliu şi tentativă de distrugere prin incendiere, respectiv instigare la violare de domiciliu şi instigare la distrugere prin incendiere. Astăzi au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti cu propunere de arestare preventivă, iar procurorii au decis ca tânărul de 17 ani să stea în arestul poliţiei timp de 19 zile, iar Marian Liviu Burtea timp de 29 de zile.