Argeş: Drum naţional acoperit de apă şi curţi inundate în urma ploilor abundente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe zone din judeţul Argeş sunt afectate de inundaţii, sâmbătă după amiază, un drum naţional fiind acoperit de apă al cărei nivel ajunge la un metru. Pompierii intervin pentru evacuarea apei din curţi şi de pe drumuri.

Ploile torenţiale din ultimele ore au provocat inundaţii în mai multe zone din judeţul Argeş,  unde pompierii intervin,  sâmbătă după amiază, pentru evacuarea apei cu motopompe.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş,  Mădălina Epure,  echipaje de intervenţie evacuează apa din comunele Mihăieşti şi Stâlpeni, unde apele acoperă mai multe curţi.

De asemenea,  drumul naţional 73 a fost acoperit de viituri,  pe acest tronson nivelul apei depăşind un metru. 

În zonele afectate de inundaţii nu au fost semnalate victime şi nici case în care să fi intrat apa.

Pentru 32 de judeţe, de sâmbătă de la ora 16.00, şi până luni, la ora 21.00, este în vigoare o atenţionare cod galben. În acest interval, în zonele deluroase şi la munte, precum şi în Oltenia, Transilvania şi local în Muntenia, în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de 25-30 de l/mp şi pe arii restrânse vor atinge chiar şi 50-70 de l/mp.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite