Angajaţi ai fabricii „Lactate Brădet“, depistaţi cu E. Coli. Tulpinile descoperite pot provoca sindromul hemolitic-uremic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În analizele recoltate de la şapte angajaţi ai fabricii a fost depistat E. Coli patogen, iar trei dintre probele pozitive prezintă ambele gene care provoacă apariţia SHU.

UPDATE  “Într-adevăr trei dintre probele pozitive recoltate de la angajaţii fabricii prezentau ambele gene vtx 1 şi vtx2, însă aceste informaţii nu pot fi interpretate ca atare, ci doar în coroborare - rezultatele coproculturilor, analizele produsului şi analitele scaunelor bebeluşilor - ca să putem trage o concluzie. Doar aşa se poate crea o legătură de cauzalitate între angajaţii respectivi şi îmbolnăviri. Mai trebuie ţinut cont şi de faptul că unii dintre bebeluşi nu au consumat brânză, deci în cazurile respective este exclusă îmbolnăvirea pe această cale”, a declarat, pentru “Adevărul”, Sorina Honţaru, director DSP Argeş.

Nu doar la cei 7 angajaţi ai fabricii ar fi fost depistat E. Coli patogen, ci şi în probele recoltate de la doi dintre angajaţii uneia dintre fermele furnizoare pentru Brădet, una dintre probe prezentând ambele gene vtx, însă angajaţii respectivi nu lucrează la îngrijirea animalelor sau manipularea produselor lactate. 

“Direcţia de Sănătate Publică Argeş a trimis la noi o adresă cu privire la  rezultatele microbiologice, la probele de materii fecale provenind de la personalul angajat al S.C. Lactate Brădet şi de la angajaţii unuia dintre furnizori, iar potrivit acestora, în probele luate de la unii dintre salariaţi au fost identificate genele care provoacă apariţia Sindromului Hemolitic Uremic. Toate aceste rezultate au fost transmise şi Ministerului Sănătăţii. Ele vor fi puse cap la cap de specialiştii de acolo pentru a se stabili dacă există sau nu o legătură între acestea şi copiii bolnavi”, a declarat pentru Adevărul, prefectul judeţului Argeş, Cristian Soare.

Potrivit unui document transmis de DSP Argeş Instituţiei Prefectului Argeş, document prezentat de ziare.com, angajaţii care lucrează cu manipularea produselor lactate ar fi fost sancţionaţi şi trimişi acasă cu recomandarea  să nu îşi reia activitatea decât cu aviz medical. 

"Noi am trimis probe în Germania pentru o gama largă de produse, iar toate analizele sunt bune. Referitor la angajaţi, tot noi am cerut analize suplimentare la Cantacuzino, pentru a elimina orice suspiciune de contaminare a produselor cu un E-coli patogen. Ni s-a comunicat ulterior că această analiză nu este elocventă, deoarece aproape toată populaţia este purtătoare de E-coli, E-coli trăind în tubul digestiv că o normalitate. De aceea, această analiză nu este trecută în analizele obligatorii la angajare", a declarat patronul Brădet, citat de ziare.com.

.

image

FOTO: Documentul obtinut de ziare.com

Un bebeluş român din Italia a fost internat cu suspiciuni de SHU după ce ar fi mâncat brânză produsă de Lactate Brădet

    

 Reamintim că presa italiană a anunţat azi  că un copil român din Florenţa, în vârstă de 14 luni, a fost internat cu sindrom hemolitic uremic produs de bacteria E.coli. Copilul ar fi mâncat brânză care provine de la o firmă din România.  

„Autorităţile pentru siguranţa alimentară au iniţiat imediat o investigaţie epidemiologică în zona Florenţa; există suspiciuni că boala ar putea fi provocată de consumul de brânză provenind din România. Cetăţenilor li se recomandă să nu consume produse lactate fabricate de firma SC Brădet SRL şi să le predea cât mai rapid la magazinele de unde le-au cumpărat”, au precizat autorităţile din Florenţa.

Patronul  Lactate Brădet, Marius Badea, a declarat că, în opinia sa, nu poate exista o legătură între produsele  Lactate Brădet şi îmbolnăvirea copilului din Italia, întrucât  firma sa ar fi retras toată marfa din Comunitatea Europeană, inclusiv din Italia, cu mult înainte de data la care rudele copilului susţin că ar fi cumpărat brânza (9 martie)..

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite