EXCLUSIV „Băiatul bun” de la şefia Poliţiei Vaslui. Cum se fabrică un dosar la Rutieră, în care urmele unui accident sunt acoperite pentru amicul boss-ului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arestat pe 19 decembrie alături de un comisar din cadrul Direcţiei Rutiere a Inspectoratului General al Poliţiei Române pe care l-a mituit cu un pat, vin şi cu doi miei, subcomisarul Iulian Munteanu, fostul şef al Biroului Rutier Vaslui, este acuzat de sâvârşirea a 32 de infracţiuni: luare şi dare de mită, cumpărare de influenţă, fals şi instigare la fals.

Concret, conform rechizitoriului DNA, procurorii îl acuză pe Iulian Munteanu că, începând cu anul 2013, a transformat Biroul Rutier Vaslui într-o sursă de protecţie a ”băieţilor buni” din Vaslui. 

Toţi apropiaţii sau conducătorii auto la care şeful Biroului Rutier avea un interes erau scutiţi de amenzi dacă erau surprinşi încălcând legislaţia rutieră. Atunci când subalternii lui Iulian Munteanu îi amendau protejaţii, pe care nu îi cunoşteau, şeful Biroului Rutier intervenea rapid, cerându-le să falsifice procesele verbale, prin suprascriere, şi să transforme amenzile în avertisment.

Subcomisarul Iulian Munteanu a mers până într-acolo, încât a măsluit un accident rutier în care a fost implicat un cunoscut criminalist din Vaslui şi un prieten din anturajul şefului Biroului Rutier, Marius Cristian Zamfir. Deşi vinovat de producerea accidentului a fost prietenul subcomisarului Iulian Munteanu, la final responsabil a fost scos criminalistul care se deplasa regulamentar. Detaliile reţinute de procurorii DNA în rechizitoriu sunt incredibile, ofiţerul Munteanu aducându-şi la exasperare propriii colegi.

Accidentul şi vinovatul fără vină

Accidentul măsluit de şeful Biroului Rutier Vaslui a avut loc pe 11 iunie 2015. Gigi Bucuci, poliţist în cadrul Serviciului Criminalistic Vaslui se deplasa pe strada Matei Basarab din oraş având direcţia de deplasare către strada Unirii. Când a ajuns la intersecţia cu strada  Unirii, a oprit la limita de vizibilitate, din cauza gardului împrejmuitor al imobilului de pe colţul intersecţiei, moment în care a fost lovit de autoutilitara condusă de Marius Cristian Zamfir, care, spun procurorii DNA,  circula în mod neregulamentar, pe contrasens încălcând marcajul longitudinal continuu.  

Acesta depăşise un alt autoturism parcat la aproximativ 40 metri de intersecţie, pe sensul lui de mers, dar nu a mai revenit, continuându-şi deplasarea pe contrasens, chiar şi în condiţiile în care înainte de pătrunderea în intersecţie se afla linie continuă. Criminalist de profesie, Bucuci a început să fotografieze locul producerii accidentului, surprinzând poziţia autovehiculelor la producerea impactului, chiar şi momentul în care conducătorul auto al autoutilitarei a coborât de la volan.

”În momentul în care conducătorul auto vinovat de producerea accidentului, despre care  Bucuci Gigi ştia că se numeşte Zamfir Cristian, a coborât din maşină, a ridicat mâinile şi şi-a recunoscut în mod categoric vinovăţia, fiind de acord să facă o constatare amiabilă şi afirmând că este dispus să plătească şi sume de bani cash, în condiţiile în care poliţa de asigurare a sa obligatorie nu acoperea daunele în totalitate. Bucuci Gigi  i-a spus lui Zamfir Cristian că, în cazul în care are dubii cu privire la dinamica producerii accidentului, ar trebui să sesizeze organele de poliţie rutieră pentru a face constatarea, moment în care Zamfir Cristian a refuzat categoric acest lucru, asumându-şi încă o dată vina pentru producerea accidentului rutier şi insistând să nu chemăm poliţia, întrucât nu dorea să rămână fără permis de conducere”, rechizitoriu DNA.

Imediat după ce criminalistul a terminat de făcut fotografiile, l-a contactat telefonic pe şeful său direct, respectiv pe comisarul şef de poliţie Sorin Dănilă, care a ajuns la faţa locului foarte repede, în circa cinci minute de la momentul producerii accidentului, întrucât locaţia se afla în imediata apropiere a biroului de lucru. Zamfir a afirmat şi în faţa sefului lui Bucuci faptul că nu are vreun dubiu cu privire la dinamica producerii accidentului rutier, că este singurul vinovat de producerea accidentului şi că nu doreşte sesizarea organelor de poliţie, insistând să se înţeleagă amiabil cu acesta.

Ulterior, cei doi conducători auto implicaţi în accident au degajat circulaţia, după care s-au înţeles să se întâlnească până la ora 16.00 la o firma de asigurări, iar dacă nu se încadrează până la ora 16.00, să se întâlnească a doua zi la sediul firmei de asigurări pentru a face constatarea amiabilă, după care au plecat de la faţa locului.

După aproximativ o oră poliţistul Bucuci a fost contactat telefonic de şeful Biroului Rutier care la atenţionat  că sunt probleme în legătură cu tamponarea. Criminalistul i-a adus la cunoştinţă că a stabilit cu celălalt conducător auto să încheie o înţelegere amiabilă.

Şeful de la Rutieră, despre pozele de la accident "Păstrează-le pentru albumul de familie"

Iulian Munteanu l-a chemat pe poliţistul de la Serviciul Criminalistic la birou şi i-a adus la cunoştinţă că este vinovat de producerea accidentului. Şocat acesta a încercat să îi explice că adevăratul vinovat îşi recunoscuse deja vina.  
Procurorii DNA au stabilit că de fapt, după accident, Zamfir împreună cu şeful Biroului Rutier au făcut o schiţă a accidentului, care însă nu corespundea realităţii. Şeful Biroului Rutier Vaslui a refuzat categoric să studieze fotografiile făcute la locul producerii accidentului, afirmând ca aceste fotografii reprezintă albumul de familie al lui Bucuci şi că pentru edificare el se va folosi de imaginile surprinse de camera de supraveghere a Primăriei, montată în intersecţia respectivă.  

Criminalistul a arătat fotografiile unui subaltern al şefului Biroului Rutier care s-a adresat: „uitaţi şefule, că pozele sunt edificatoare!”. Munteanu Iulian, însă, a refuzat categoric să privească fotografiile şi spunând că nu-l interesează şi că e convins de vinovăţia lui Bucuci, explică procurorii DNA în actul de sesizare al instanţei.

”Înainte de a pleca din faţa sediului poliţiei, inculpatul Munteanu Iulian i-a spus persoanei vătămate să se gândească bine, pentru că noaptea e un sfetnic bun, dar pentru a nu rămâne fără permis, i-a recomandat să se înţeleagă amiabil cu celălalt conducător auto, însă pe temeiul culpei comune”, se arată în rechizitoriul DNA

Fără nicio vină, dar cu permisul suspendat

Inculpatul Munteanu Iulian a afirmat că, în cazul în care cei doi conducători auto nu se vor înţelege şi va fi nevoit să întocmească el proces-verbal de constatare  Bucuci va rămâne fără permis de conducere. Ştiind că nu a avut nicio vină, criminalistul nu a acceptat culpa comună.

În încercare de a-şi convinge pe colegul criminalist să accepte culpa comună Iulian Munteanu l-a minţit că a vizionat camerele de supraveghere ale Primăriei Vaslui care ar fi surprins momentul tamponării şi ar arăta că poliţistul Bucuci a intrat în viteză în intersecţie. În realitate, camerele de supraveghere nu au surprins momentul tamponării.

Pentru că a refuzat să accepte propunerea şefului Biroului Rutier privind culpa comună a accidentului, poliţstul a fost sancţionat contravenţional, fiindu-i reţinut permisul de conducere.
Umilit şi revoltat, criminalistul a scos la imprimantă fotografiile realizate cu telefonul mobil şi a mers cu ele la comandatul IPJ Vaslui de la acea vreme, comisar şef Mihai Carp, însoţit fiind de şeful Serviciului Criminalistic, Sorin Dănilă.

Şeful IPJ: „Câte prostii o să mai facă?"

”Inspectorul şef a considerat necesar să cheme un specialist de la Rutieră, motiv pentru care l-a contactat pe subcomisarul de poliţie Brat Augustin, din cadrul Serviciului Rutier. După ce lui Brat Augustin i s-a relatat conţinutul speţei şi i s-au prezentat pozele, acesta a afirmat, fără nici un dubiu, că vinovăţia aparţine în totalitate şoferului autoutilitarei, explicând faptul că factorul determinant al producerii accidentului rutier este autoutilitara care a pătruns pe contrasens cu încălcarea liniei continue, astfel încât, în situaţia în care autoutilitara ar fi circulat normal, pe sensul său de deplasare, autoturismul (...) ar fi efectuat virajul la dreapta, continuându-şi deplasarea fără nici o problemă.

Inspectorul şef l-a întrebat în două rânduri pe Brat Augustin dacă este sigur de cele afirmate, la care acesta şi-a menţinut punctul de vedere, iar inspectorul şef a afirmat, pe un ton nervos „câte prostii o să mai facă, cât vom mai fi nevoiţi să-l mai suportăm pe Iulian ăsta?”, după care l-a apelat telefonic pe inculpatul Munteanu Iulian şi i-a adus reproşuri în legătură cu modul în care a stabilit vinovăţia afirmând că s-ar putea să plătească, pe lângă costuri, cu funcţia, dacă Bucuci va câştiga în instanţă contestaţia împotriva procesului-verbal de sancţionare contravenţională”, se mai arată în rechizitoriul procurorilor DNA.

Criminalistul Gigi Bucuci a contestat procesul verbal întocmit de Iulian Munteanu, iar pe 8 decembrie Judecătoria Vaslui i-a dat câştig de cauză, anulând procesul verbal. După două zile, procurorii DNA au descins la Vaslui. Poliţistul Bucuci s-a constituit parte civilă în dosarul în care Iulian Munteanu a fost trimis în judecată, solicitând 3000 de euro daune materiale.

Mai puteţi citi:

Poliţiştii rutieri din Vaslui, suspectaţi de luare de mită, abuz în serviciu şi trafic de influenţă. Saci cu documente ridicaţi de DNA din birourile Poliţiei Vaslui

EXCLUSIV Şeful Poliţiei Rutiere Vaslui, denunţat de agenţii care falsificau procesele verbale: „Să vezi ce cafteală îţi dau. Cum te-am învăţat eu pe tine?“

Cum este pus la zid poliţistul care a demascat ilegalităţile şefului Poliţiei Rutiere Vaslui, arestat pentru corupţie

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite