20 de asociaţii de proprietari riscă să fie debranşate în prag de iarnă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele 20 de asociaţii nu sunt singurele cu restanţe însă au datoriile cele mai mari.  În total, este vorba de peste 200.000 de lei. Săptămâna aceasta vor primi preavize de debranşare şi riscă să îngroaşe rândurile  celor care, din vară, nu mai primesc agent termic, tot pe motiv de neplată.

Asociaţiile de proprietari Proex A9 din Exerciţiu, BrioTrivale cu blocurile 65-66, Steaua de Mare din Bulevardul Nicolae Bălcescu şi Răcnetul Carpaţilor, bloc D5 din strada Gârlei sunt doar patru dintre asociaţiile  care au figurat cu restanţe mari şi în evidenţele fostului  Serviciu Public de Termoficare, devenit, recent, societate comercială. Actualul furnizor de agent termic în sistem centralizat le-a pus pe lista neagră a datornicilor şi, la sfârşitul acestei săptămâni, vor primi avize de debranşare. Vestea i-a pus pe jar mai ales pe locatarii buni platnici care n-au avut inspiraţia sau posibilitatea să-şi monteze centrale de apartament şi care, acum, riscă să rămână fără căldură, în prag de iarnă.

“Este anormal să ni se întâmple aşa ceva. Ne îngrozeşte ideea că vom tremura în apartamente. La noi, pe scara E, de exemplu, nu sunt  restanţe. E adevărat că pe celelate, datoriile sunt mari dar de ce noi, care plătim, să suferim de pe urma celorlaţi?”, întreabă  Mirela Stanciu, locatară a Asociaţiei Proex din Exerciţiu.

“Administratorul ar trebui să-i facă de râs”

 Numai în scara A a respectivei asociaţii, restanţele au trecut de 30 de mii de lei.
„E o situaţie dificilă. Tata a rămas fără serviciu, eu sunt cu şcoala ... am vrea să plătim, dar cu ce? “, spune, timid, Cristi Stemate,19 ani, a cărui familie figurează la avizier, cu datorii.

 “Administratorul ar trebui să lipească un afiş mare cu cei care nu plătesc, să-i facă de râs, să se simtă şi să dea banii. Sunt şi oameni amărâţi care chiar n-au cum să plătescă, nu pe ei îi condamn, dar sunt alţii care au afaceri, maşini de lux şi nu sunt în stare să-şi achite întreţinerea”, spune  Cornelia Gheorghe, locatară în scara A a aceleiaşi asociaţii.

 Pe ultima sută de metri, reprezentanţii Asociaţiei Proex umblă din uşa-n uşă ca să strângă banii pentru a scăpa blocul de debranşare.

“Am trecut zile acestea pe la termoficare, am mai plătit o parte din restanţe, ne-am luat şi un angajament ca până pe 17 octombrie să achităm ... vom vedea. Diseară avem program de încasări, poate reuşim să mai strângem din datorii, dacă nu, voi încerca altfel, din uşă-n uşă, ca să adunăm câte 50 de lei de la fiecare apartament, ca să  mai scăpăm de probleme.”, explica, în această dimineaţă, Marin Tomescu, preşedintele Asociaţiei Proex.

 Cu restanţe mari mai figurează, pe listele SC Termocalor Confort SA, alte 16 asociaţii de proprietari şi locatari din Trivale, Găvana, Războieni, Exerciţiu şi Prundu.

“În total sunt 20 de asociaţii cu datorii mari. Ele vor primi preaviz de debranşare iar în zece zile de la înmânarea documentului , dacă nu plătesc, vor fi debranşate la fel ca cele rămase fără agent termic, în vară:”, spune  Sorin Apostoliceanu, reprezentantul Sc Termo Calor Confort SA.

Casetă: Asociaţiile rămase fără agent termic, din vară, sunt: Paltinului 2002 şi Stejarul 2002, ambele din  Gavana, Independenţei 159 din Războieni, asociaţiile de proprietari: 31 din Nord, Negoiul 1B,  Alfa din Fraţii Goleşti, S5 din zona Nicolae Bălcescu, Crinul 246 din Prundu, Dacia 104 de pe Depozitelor, Rareş P21 din Tudor Vladimirescu, Asociaţia de locatari 380 din Popa Şapca, Rândunica din Eremia Grigorescu, asociaţiile Tudor 492 din Tudor Vladimirescu, Apulum din Găvana, 658 şi  Violeta din zona Teilor şi, ultima, Asociaţia  Callatis din Trivale.


Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite