Zece incendieri cu autori anonimi în oraşul de sub Pietricica

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii nu au descoperit nici până astăzi piromanii care au pus foc la şase maşini şi trei clădiri din Piatra Neamţ. Cristian Chilat, zis Falău este singurul „ţap ispăşitor" descoperit pentru una din incendierile cu iz mafiot care au tulburat în ultimii ani liniştea oraşului.

Cea mai veche incendiere rămasă cu autor necunoscut a avut loc pe 23 noiembrie 2005, atunci când un autoturism Audi A8, proprietatea lui Gheorghe Mararu a ars într-o parcare din oraş. Filmarea de pe o cameră de supraveghere, în care se vedeau două persoane care stropeau limuzina cu o substanţă inflamabilă, a fost inutilă pentru mersul anchetei.

Tot în 2006 au avut loc incendierile unui imobil în construcţie  şi a unui Mercedes E270 proprietatea familiei Mararu. În ultimul caz, anchetatorii l-au reţinut pe Cristian Chilat zis „Falău" care a şi fost condamnat la trei ani de închisoare.

Cumpără joi săptămânalul „ADS Neamţ" pentru a afla în ce stadiu se află anchetele poliţiei şi care sunt celelalte cazuri notorii etichetate cu «autor necunoscut». Săptămânalul „ADS" poate fi cumpărat de la toate chioşcurile de ziare din Piatra Neamţ şi Roman la doar 0,9 lei!

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite