VIDEO Nemţenii sunt atraşi de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ la acţiuni de voluntariat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ organizează activităţi pentru atragerea de voluntari cu vârste cuprinse între 18 şi 50 de ani.

Acţiunile sunt organizate în cadrul campania naţionale "Vreau să fiu voluntar" şi vizează administraţiile locale şi instituţiile de învăţământ. "În cadrul instituţiilor şcolare vom organiza acţiuni specifice vârstei. De asemenea vom organiza puncte de informare în municipiile din judeţ, în zonele cele mai circulate de cetăţeni", a declarat căpitanul Iulian Jugan, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţe Neamţ.

Click pentru a vedea unul dintre filmuletele campaniei "Vreau să fiu voluntar"

Până acum 14 elevi din Piatra Neamţ şi-au manifestat dorinţa de a fi voluntari. "Intenţionăm să organizăm o tabără pentru a-i recompensa. Urmează să stabilim cu Inspectoratul Școlar o dată, în una dintre vacanţe. Şi anul trecut am avut o tabără la Oglinzi, cu un impact foarte mare asupra participanţilor. Am cooptat şi pompieri, am mers cu autospeciala, cu ambulanţa şi le-am prezentat informaţiile într-o manieră interactivă", a mai spus căpitanul Iulian Jugan.

Media intervenţiilor ISU Giurgiu a fost de 11 acţiuni pe zi

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite