VIDEO Mama unicului supravieţuitor din accidentul din Neamţ şi-a primit acasă fiul. Femeia şi-a pierdut însă băiatul cel mare, care se afla în microbuz

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ionuţ Vîrlan, unicul supravieţuitor al accidentului din Neamţ, din Joia Mare, soldat cu nouă morţi, a ajuns acasă în comuna Podoleni. Familia l-a primit îndurerată, deoarece fratele lui Ionuţ era printre victimele din microbuzul care a plonjat în apă.

O tragedie s-a petrecut în noaptea de miercuri spre joi, în judeţul Neamţ, pe raza comunei Alexandru cel Bun. O autoutilitară de transport marfă, în care erau zece persoane, a plonjat de pe podul de peste canalul de aducţiune al râului Bistriţa, incidentul fiind anunţat în dispeceratul ISU Neamţ la ora 00.48 de pasagerii unui alt microbuz care venea din spate.

Ambele maşini străbătuseră ţara tocmai de la Arad şi se îndreptau spre domiciliile pasagerilor din comunele Săvinşti, Podoleni, Făurei şi Bîrgăoani, acolo unde urmau să sărbătorească Paştele. Imediat, la faţa locului au fost mobilizate masive forţe de intervenţie, însă, dat fiind adâncimea apei (şapte metri în unele zone), pentru şapte persoane scoase din adâncuri măsurile de resucitare au fost în zadar. Alte două victime au fost recuperate fără viaţă după misiuni de căutări cu scafandri şi bărci pneumatice, ultima în jurul orei 9.00, iar singurul supravieţuitor, un tânăr de 21 de ani, a fost transportat la Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ.

Ionuţ Vîrlan, băiatul care a scăpat ca prin minune, nu ştia mare lucru din ce se întâmplase, pentru că s-a trezit chiar în momentul în care maşina a plonjat în apă. „Eu dormeam şi deodată am ajuns în apă. În acel moment am dat cu piciorul că se crăpase geamul (n.r. - parbrizul). Am tras de el şi am ieşit afară. În maşină mai erau fratele meu, Ştefan, cumnatul şi fratele cumnatului meu, mai erau şi nişte băieţi din alte localităţi. În spate mai era un microbuz cu băieţi. Ne întorceam cu toţii de la muncă, de la o plantaţie din Arad, unde eram de vreo trei săptămâni. Plecasem de acolo miercuri după-amiază, pe la ora 3.00, şi s-au mai făcut opriri pe drum, pe la restaurante“, a povestit Ionuţ Vîrlan, de pe patul de spital.

Plan roşu de intervenţie

Imediat după anunţarea nenorocirii, autorităţile judeţene au intrat în alertă şi la ora 00.55 s-a instituit Planul roşu de intervenţie pentru victime multiple. Mihai Ciprian Mitrea, comandantul ISU Neamţ, a precizat că primii salvatori au ajuns la faţa locului la aproximativ şapte minute de la apelul la 112. În operaţiunile de salvare au fost implicaţi, de la Pompieri, şase ofiţeri şi 35 de subofiţeri, cu 17 autospeciale.

Venit de la Bucureşti, chestorul Florin Brăcea, din cadrul IGPR, a precizat că, în urma anchetei preliminare, şoferul autoutilitarei a pierdut controlul volanului, a lovit un cap de pod, a intrat în balans şi a plonjat în canal. Tot cercetările preliminare au condus la concluzia că accidentul s-a  produs din cauza ruperii unei roţi din spate a microbuzului. În momentul în care autoutilitara, fabricată în 2001, a fost scoasă din canal, roata lipsea. Autoutilitara avea inspecţia tehnică valabilă până în august 2018.

Declaraţii făcute de mama lui Ionuţ Vîrlan, unicul supravieţuitor al accidentului din Neamţ

Şoferul avea antecedente penale

Comisarul-şef Neculai Catană, de la IPJ Neamţ, a dezvăluit că şoferul Gabriel Nistor, care era şi proprietarul maşinii, avea carnet din 2016, dar în mai puţin de doi ani a fost sancţionat contravenţional pentru depăşirea vitezei legale de 10 ori. În cauză a fost deschis un dosar în care se fac cercetări pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Trei dintre victime provin din comuna Săvineşti: Gabriel Nistor (25 de ani), care era şoferul microbuzului, şi fratele lui, Ciprian Nistor (22 de ani); Ştefan Vîrlan (26 de ani) este de la Podoleni. Din comuna Făurei erau fraţii Dan (45 de ani) şi Denis Bleambă (19 ani), Ionuţ Tănase (26 de ani) şi Ionuţ Nechifor (17 ani). Din comuna Bîrgăuani era Ştefan Vrabie (45 de ani), iar Constantin Lupu (19 ani) era din comuna Deleni (judeţul Iaşi).

De asemenea, şoferul Gabriel Nistor fusese eliberat condiţionat din Penitenciarul Iaşi în 2015, după ce a executat patru din cei şase ani de închisoare primiţi în 2011 pentru lovituri cauzatoare de moarte. Iniţial, Tribunalul Neamţ îl condamnase la patru ani de închisoare, el recunoscându-şi vina, dar, Curtea de Apel Bacău i-a majorat ulterior pedeapsa la 6 ani. 

Conform Monitorul de Neamţ în septembrie 2011, Gabriel Nistor a ucis cu un singur pumn un consătean de 58 de ani care îi ieşise în cale după ce Nistor plecase de la o petrecere. Victima fusese confundată cu un paznic de la o societate care îl acuzase că ar fi încercat să fure din firmă. 

O mamă cu sufletul sfâşiat

Joi, la prânz, Ionuţ Vîrlan, unicul supravieţuitor al accidentului, s-a externat din spital şi s-a dus acasă, la părinţii care locuiesc în comuna Podoleni. Mama şi tatăl său îşi aşteptau acasă, pentru sărbătorile de Paşte, pe ambii fii - pe Ionuţ şi pe Ştefan Marian, însă l-au primit în lacrimi doar pe cel mai mic dintre fraţi.

„Băieţii veneau de la pădure, fuseseră la plantat copaci. Ei muncesc aşa de vreo doi ani, merg la plantat, la defrişări, la tot felul de munci la pădure. Banii lor ne erau un sprijin, eu având nouă copii, cel mai mic de 10 ani şi cel mare era Ştefan, care a murit acum, de 26 de ani“, a declarat Constanţa Andrei (48 de ani). Capul familiei, Cezar Vîrlan, s-a declarat revoltat, el considerând că tragedia s-a produs din cauza celor de la conducerea ţării, care defrişează pădurile, iar tinerii nu găsesc loc de muncă şi sunt nevoiţi să meragă prin ţară sau în străinătate, riscându-şi viaţa.

„Toate pădurile sunt distruse în ţara asta, le-au furat hoţii de guvernanţi. De ce s-au dus copiii ăştia? Să le împădurească, să facă un ban şi uite aşa îşi pierde viaţa tineretul. Bănuiam că o să se întâmple ceva rău, că munceau din greu, erau obosiţi, drum lung, când Hunedoara, când la Arad…“, a spus tatăl, Cezar Vîrlan. 

Tatăl unicului supravieţuitor al accidentului din Neamţ vorbeşte despre cauzele tragediei

Surse apropiate anchetei au spus că firma care îi angajase pe muncitorii din Neamţ este din oraşul Cugir, Alba, şi se ocupă de prestări servicii (între care şi lucrări de împădurire) pentru diferiţi beneficiari din diverse judeţe ale ţării. Sunt semne de întrebare în privinţa existenţei unor contracte de muncă, dar informaţia nu a fost lămurită până la închiderea ediţiei.

Citeşte şi:

VIDEO Mărturia unicului supravieţuitor al accidentului din Neamţ, în care au murit 9 oameni: „Am spart geamul cu piciorul când maşina a căzut în apă“

Nouă morţi în Neamţ după ce o dubă a căzut în râul Bistriţa UPDATE FOTO VIDEO

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite