Teribilul ghinion al unor români veniţi din Italia. Ce au păţit în timp ce erau duşi sub escortă spre centrul de carantină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accidentul a avut loc la Floreşti, judeţul Cluj. FOTO: D.S.
Accidentul a avut loc la Floreşti, judeţul Cluj. FOTO: D.S.

Două dintre autoturismele aflate în convoiul însoţit de Poliţie şi Jandarmerie au fost implicate într-un accident rutier.

De parcă nu era ajuns situaţia în care se aflau după sosirea din Italia, din regiunile afectate de coronavirus, la Vama Nădlac, câţiva români cu domiciul în judeţul Neamţ au avut parte de o altă experienţă neplăcută. 

Ajunşi la graniţă ei au fost izolaţi, după care au fost preluaţi

de echipaje ale Poliţiei şi Jandarmeriei pentru a fi însoţiţi în drumul spre Piatra Neamţ, acolo unde urma să intre în carantină. 

Ieri, 11 martie, s-a plecat spre destinaţie, dar în judeţul Cluj, în localitatea Floreşti, două dintre autoturismele din coloană au fost implicate într-un accident rutier. 

Nu au rezultat victime în urma coliziunii, dar persoanele aflate în una dintre maşinile implicate nu au mai putut continua drumul cu mijlocul de transport în care erau, fiind preluate în alt autovehicul. 

„A fost o coliziune faţă-spate între două autovehicule care se aflau în convoi. Evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale“, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Poliţei Cluj, Carmen Pompaş. 

În localitatea Floreşti, două dintre autoturismele care se deplasau în convoi s-au tamponat după ce, aşa cum declară şoferul care a provocat accidentul, autospeciala de poliţie care conducea coloana ar fi frânat brusc. 

„A trecut două semafoare pe culoarea roşie, iar la al treilea s-a gândit să se oprească şi a frânat brusc. Find maşina mea cu o încărcătură de peste o tonă, carosabilul umed, am intrat în autoturismul din faţă“, a declarat, pentru Mediafax, conducătorul auto. 

După nedoritul incident, autoturismul avariat a fost lăsat în localitatea menţionată, iar cei doi ocupanţi şi-au continut drumul spre Neamţ într-un alt autovehicul din convoi.

Au ieşit din autoizolare, au primit amenzi de 110.000 lei

Coloana de maşini flancată de Poliţie şi Jandarmerie a ajuns la destinaţie, la Piatra Neamţ, astăzi dimineaţă, în jurul orei 02.00. Toate persoanele venite din Italia au fost introduse în centrele de carantină, au fost şi proteste, dar în cele din urmă au acceptat situaţia. 

La nivel de judeţ, situaţia se schimbă în fiecare zi în ceea ce priveşte numărul celor monitorizaţi de Direcţia de Sănătate Publică. Dacă pe 11 martie 2020, nu era nici o persoană în carantină, astăzi s-a raportat că sunt 41 de nemţeni, toţi veniţi Din Italia. 

„La data de 12.03.2020 ora 8:30, de pe teritoriul judeţului Neamţ s-au raportat  la Centrul Naţional de

Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile următoarele informaţii: 41 de persoane în carantină şi 478 persoane în autoizolare la domiciliu. Din monitorizarea zilnică telefonică, toate cele 519 persoane

sînt afebrile, asimptomatice“, conform DSP Neamţ. 

Autorităţile cu atribuţii în ceea ce priveşte maladia au intrat în alertă după ce un bărbat de 52 de ani, din Constanţa, confirmat pozitiv cu coronavirus, a fost în Piatra Neamţ, în perioada 29 februarie - 1 martie. 

Testul care a ieşit pozitiv la coronavirus a fost efectuat pe 11 martie şi nu se ştie dacă în perioada în care a stat la Piatra Neamţ era infectat. Cel în cauză este asistent şef la o secţie de la Spitalul Constanţa, iar în oraşul de sub Pietricica a fost însoţit de fiica sa din Ilfov, la o competiţie de dans sportiv. În acest moment sunt căutate toate persoanele cu care a intrat în contact. 

Pentru că nu au respectat condiţiile autoizolării la domiciliu, şase nemţeni au fost sancţionaţi de Direcţia de Sănătate cu suma totală de 110.000 lei, cinci cu câte 20.000 de lei şi unul cu 10.000. 

Ultimul amendat cu suma maximă prevăzută de legislaţie, 20.000 de lei, a fost depistat în parcarea unui supermarket din Piatra Neamţ.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite