Spitalul Judeţean Neamţ, pe lista unităţilor cu probe neconforme la dezinfectanţii HexiPharma. "Mâine vine Poliţia să ne verifice"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalu Judeţean de Urgenţe din Piatra Neamţ
Spitalu Judeţean de Urgenţe din Piatra Neamţ

Cea mai mare unitate sanitară din judeţul Neamţ apare pe lista unităţilor medicale cu probe neconforme la dezinfectanţii HexiPharma. Produsele au fost achiziţionate anul trecut în urma unei licitaţii.

Spitalul Judeţean de Urgenţe din Piatra Neamţ este singura unitate din judeţ care apare pe lista făcută publică de Ministerul Sănătăţii a unităţilor sanitare la care au fost depistate probe neconforme la dezinfectanţii HexiPharma. 

„În judeţul Neamţ o singură unitate din cele şase existente nu a avut contract cu HexiPharma“, a declarat Dan Morenciu, directorul DSP Neamţ.  

Conducerea Spitalului Judeţean Neamţ a precizat după anunţul făcut de Ministerul Sănătăţii că dezinfectanţii au fost achiziţionaţi anul trecut în urma unei licitaţii, şi că aceste produse erau în uz şi vineri, 6 mai.

„Produsele sunt deja puse în folosinţă şi o să facem o altă licitaţie. Noi nu  am primit dispoziţie să le retragem, de la DSP am fost anunţaţi doar că mâine vine Poliţia să ne verifice. Nu am avut probleme cu aceste produse, infecţiile nosocomiale nu au fost mai multe decât media“, spune directorul interimar al SJU Neamţ, medicul chirurg Alexandru Juncu. 

În opinia sa, situaţia este extrem de complicată, deoarece spitalele nu au avut posibilitatea să verifice calitatea dezinfectanţilor.

„Problema nu este la cei care au achiziţionat produsele, ci la cei care au semnat certificatele de conformitate şi de calitate. La licitaţie a venit şi HexiPharma şi alţi furnizori şi criteriul a fost preţul cel mai bun. La achiziţiile directe pot apărea suspiciuni, dar la licitaţii eu nu pot să verific dacă dezinfectanţii sunt de calitate“.

Directorul interimar Alexandru Juncu a mai precizat că medicii şi asistenţii au ridicat de mai multe ori calitatea proastă a materialelor sanitare, dar nimeni nu a reacţionat concret pentru a elimina aceste probleme.    

Piatra Neamţ

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite