Spectacol de muzică și poezie „Miracolul Eminescu” la Piatra Neamț

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evenimentul este programat sâmbătă, 14 ianuarie, la mall-ul din cartierul 1 Mai, cu ocazia aniversării a 162 de ani de la nașterea poetului. Intrarea spectatorilor la manifestarea culturală este liberă.

Spectacolul de muzică și poezie este organizat de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare" de la ora 12.30, la etajul I al complexului Galleria Mall.

„Aniversarea poetului naţional se va face într-un spaţiu mai puţin obişnuit pentru astfel de manifestări culturale, în încercarea de a veni în întâmpinarea unui public eterogen, de generaţii diferite, care va avea, astfel, posbilitatea reîntâlnirii cu opera eminesciană", se arată în comunicatul instituției culturale care organizează evenimenul.

Momentele poetice vor fi susţinute de Teodora şi Dan Iacob, iar cele muzicale, interpretate la chitară, îi vor aparţine lui Ciprian Solomon.

Piatra Neamţ

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite