Şi-a găsit fiul împuşcat în cap. Anchetatorii nu-şi dau seama dacă a fost sinucidere sau accident

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un pistol cu bile ar fi arma cu care bătbatul a încheiat socotelile cu viaţa FOTO Adevărul.ro
Un pistol cu bile ar fi arma cu care bătbatul a încheiat socotelile cu viaţa FOTO Adevărul.ro

De clipe de coşmar a avut parte o femeie din Roman, care şi-a găsit fiul împuşcat în cap, arma folosită în această tragedie fiind un pistol cu bile.

O tragedie s-a consumat luni, 25 octombrie 2021, în municipiul Roman, un bărbat de 38 de ani fiind găsit fără suflare într-un apartament dn oraşul de la malurile râurilor Moldova şi Siret.

Sinistra descoperire a fost făcută chiar de mama victimei, ea fiind cea care a sesizat cadrele Ambulanţei Neamţ, pentru acordarea primului ajutor. În jurul orei 16.00, un echipaj medical a fost trimis la locul indicat, dar ceea ce s-a putut face a fost doar constatarea decesului. 

Din primele date ale anchetei efectuate de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Neamţ ar rezulta că este vorba despre un caz de sinucidere, arma folosită ar fi un pistol cu bile şi

că victima locuia cu părinţii. 

„Cadrele Poliţiei municipiului Roman au fost sesizate prin apel la 112, de către o persoană de sex feminin, cu privire la faptul că fiul acesteia s-a sinucis. Poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locului, stabilind că este vorba despre un bărbat de 38 de ani, din Roman, care prezenta o plagă prin împuşcare la nivelul tâmplei. Echipajul Serviciului de Ambulanţă deplasat la faţa locului a constatat decesul bărbatului“, a transmis Poliţia Neamţ. 

În camera unde s-a petrecut neverosimilul incident a fost găsit un pistol cu bile, bărbatul decedat fiind deţinător legal de arme. Urmează ca anchetatorii să stabilească împrejurările concrete în care a 

survenit decesul, iar necropsia leziunile care au provocat moartea. Cel mai probabil, o expertiză balistică va elucida dacă a fost vorba despre un nedorit accident, sau dacă victima a recurs la un gest

suicidar. 

În acest an, un incident de acest gen s-a consumat tot în municipul Roman. Pe 20 iulie, poliţiştii erau sesizaţi că într-un autoturism parcat a fost descoperit decedat, în propria maşină, cu o rană profundă în zona gâtului, un bărbat de 30 de ani. În acest caz nu au fost elemente care să ateste comiterea unei infracţiuni. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Un român s-a legat în lanţuri la Curtea de Casaţie din Roma: „Avocaţii, nişte trântori, mai urmează să mă împuşte“ VIDEO

 

Poliţistul care-şi folosea funcţia în scop sexual, nouă sentinţă. Era sfătuit să nu se „atingă“ de femeile măritate

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite