„Provincialii” vin la Piatra Neamț la sfârşitul lunii martie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În această lună, trupa „Provincialii" se află într-un turneu în patru orașe din zona Moldovei. Membrii cunoscutei formații sunt gata să împărtăşească o „Poveste de iubire", într-un spectacol care va cuprinde piese noi, dar şi hit-uri de pe albumele mai vechi ale trupei.

La Piatra Neamț, cei 12 muzicieni desăvârșiți vor să ridice sala în picioare vineri, 30 martie, începând cu ora 19.30, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Vocile celor trei solişti, Ionuţ Ungureanu, Monica Mândrescu şi Aliona Triboi se vor întrece cu minunile muzicale ale ţambalului, naiului, acordeonului şi ale viorii.

Virtuozii acestor instrumente sunt artişti de la Chişinău: Mihai Amihălăchioaie (dirijor al Teatrului Naţional de Operă şi Balet Chişinău, maestru în artă), Sandu Rotaru (violonist de excepţie şi prim solist al Orchestrei Naţionale de Cameră din Chişinău), Marin Gheras (naist, artist emerit), Gheorghe Severin (ţambal, artist emerit).

Prețul unui bilet este de 40 de lei.

Turneul va începe miercuri, 28 martie, la Botoșani, iar a doua zi trupa va concerta la Suceava, la Casa de cultură a Sindicatelor. După spectacolul de pe 30 martie de la Piatra Neamt, „Provincialii" îi vor încânta sâmbătă, 31 martie, pe spectatorii din Bacău, la Filarmonica „Mihail Jora".

Rămâi pe neamt.adevarul.ro să afli cele mai importante ştiri din judeţ.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite