Proiecţii şi concerte la „Filmul de Piatra“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinefilii se pot delecta, în perioada 2-4 septembrie, cu lungmetraje realizate de regizori români şi străini.

Devenit deja tradiţie pentru oraşul de la poalele Pietricicăi, Festivalul „Filmul de Piatra“ revine în acest final de săptămână în atenţia publicului. Deschis în 2008 la iniţiativa tânărului regizor Andrei Dăscălescu, festivalul s-a bucurat de succes şi, când nu au fost fondurile necesare organizării unei ediţii complete, s-a inventat ediţia 2,5, cu buget redus.

„Am transformat lipsa de buget în concept: o ediţie restrânsă, în aer liber, fară competiţie. Cu idei şi ajutor de la parteneri, evenimentul a luat amploare şi am sfârşit prin a depăşi din nou aşteptările tuturor, în special în ceea ce priveşte participarea şi implicarea publicului“, a spus regizorul.

Plimbare gratis cu telegondola
Ediţia 2,5 din acest final de săptămână aduce în atenţia publicului, pe lângă lungmetraje, şi avanpremiera celui mai proaspăt premiat film românesc: „Din dragoste cu cele mai bune intenţii“, în regia lui Adrian Sitaru.

Pelicula este programată pentru vineri, începând cu ora 20.00, şi va fi urmată de „Constantin şi Elena“ (2009, regia Andrei Dăscălescu) şi „De partea cealaltă“ (2007, regia Fatih Akin). Sâmbătă sunt programate „Morgen“ (regia Marian Crişan),  „Nepreţuit“ (regia Pierre Salvadori) şi „The Shukar Collective Project“, un documentar regizat de Matei-Alexandru Mocanu despre fuziunea dintre muzica ţigănească tradiţională şi cea electronică.

Festivalul se va desfăşura în curtea Colegiului Naţional „Calistrat Hogaş“, unde este instalată cafeneaua mobilă şi unde au loc proiecţiile şi evenimentele în serile de vineri şi sâmbătă, şi pe vârful muntelui Cozla. Duminică, plimbarea publicului cu telegondola va fi asigurată de organizatori, începând cu ora 19.00.

Cei care vor urca pe platoul de pe Cozla vor putea viziona „Periferic“ (regia Bogdan George Apetri) şi „Life in a Day“, un experiment inedit marca Ridley Scott, bazat pe materiale video filmate de oameni din toată lumea pe 24 iulie 2010. Pelicula a avut premiera mondială în urmă cu o lună.

„Cele trei zile de festival vor aduce pietrenilor mai multe surprize: un concert «Robin and the Backstabbers», o petrecere cu «Matze», un concert folk şi conceptul «Art in Motion» - un autocar cu etaj transformat în cafenea culturală, unde se vor organiza tot felul de evenimente pe parcursul zilei“, a spus Andrei Dăscălescu.

Piatra Neamţ

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite