Pregătiri de înmormântare la mănăstirea Petru Vodă. Preoteasa Adriana va fi înhumată lângă soţul ei, părintele Calciu Dumitreasa
0
Slujba înmormântării soţiei părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa, decedată marţi, 29 aprilie, va avea loc sâmbătă, 3 mai. Părintele Iustin Pârvu le rezervase locuri de veci celor doi soţi, conform dorinţei testamentare a părintelui Calciu.
La mănăstirea Petru Vodă, din Neamţ, sunt în toi pregătirile de înmormântare pentru preoteasa Adriana Calciu Dumitreasa, soţia cunoscutului preot ortodox. Trecută la cele veşnice marţi, 29 aprilie, la vârsta de 91 de ani, ea va fi înmormântată în cimitirul lăcaşului, alături de soţul său.
Înainte de a muri, în anul 2006, părintele Calciu Dumitreasa a cerut prin testament ca atât el, cât şi soţia sa, să-şi facă somnul de veci la lăcaşul de cult ctitorit de părintele Iustin Pârvu.
„Părintele Stareţ al Mănăstirii Petru-Vodă, Arhimandritul Iustin Pîrvu, ne-a acordat în cimitirul mănăstirii două gropi alăturate, pentru ca aşa cum am trăit în viaţă, să fiu şi-n moarte cu soţia mea, Adriana, care m-a ajutat în împrejurările grele, cu un curaj pe care înainte de aceste împrejurări nici nu i l-am bănuit“, spunea Gheorghe Calciu Dumitreasa înainte de moartea sa.
El a lăsat şi indicaţii precise despre cum să fie aranjate mormintele.
„La căpătâi va fi o singură cruce de piatră, pe care vor fi scrise numele noastre, data naşterii şi a decesului şi un îndemn către cei care ne vor vizita mormântul, să se roage pentru noi“, se mai arată în testamentul preotului.
Părintele Calciu, reînhumat după un scandal la mănăstire
La finele anului trecut, un scandal monstru s-a iscat după dezgroparea trupului părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa şi sechestrarea lui de către călugări într-o chilie a mănăstirii Petru Vodă. Obştea mănăstirii s-a reunit pentru a discuta situaţia, şi, cu vot zdrobitor (80 la 4), a decis că trupul trebuie reînhumat.
„Au fost împotrivă doar un călugăr şi trei fraţi de mănăstire, cei care au avut iniţiativa deshumării părintelui. Am pus gestul lor pe seama evlaviei prea mari. În schimb, ei trebuie să facă «epitimia», adică o perioadă de 30 de zile de rugăciune şi pocăinţă”, declara părintele Hariton Negrea, stareţul Mănăstirii Petru Vodă.
În prevederea testamentară a părintelui Calciu erau prezentate şi indicaţii precise pentru ipoteza în care s-ar fi umblat vreodată la mormânt.
„Am ales să-l reînhumăm pe părintele Calciu lângă troiţa din faţa mănăstirii, în locul care era păstrat iniţial pentru părintele Iustin. Cum părintele stareţ a dorit să fie înmormântat în altă parte, chiar la «tâmpla» bisericii, am folosit acum acest loc pentru părintele Calciu, şi am oficiat şi slujba care se face pentru preoţi”, a mai precizat Hariton Negrea.
Pe aceeaşi temă: