Posibilă raritate a naturii la zimbrăria din Neamţ. Filmarea care i-a pus pe gânduri pe experţi: „Ar fi o ştire extraordinară“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine surprinsă de specilaşţii Parcului Natural Vânători Neamţ
Imagine surprinsă de specilaşţii Parcului Natural Vânători Neamţ

Turma de zimbri aflaţi în ţarcul din centrul de vizitare de la Vânători-Neamţ şi-a mărit efectivul cu încă trei pui fătaţi în luna mai.

Specialiştii de la Administraţia Parcului Natural Vânători Neamţ vor să dezlege în aceste zile o ipoteză foarte plauzibilă legată de turma de 13 zimbri aflată în semilibertate, în ţarcul din centrul de vizitare. Luna trecută, în mai, au fost trei fătări, iar viţeii au reuşit să treacă cu bine perioada specială a primelor săptâmâni.

Apariţia celor trei pui de zimbru în aceeaşi perioadă este considerată benefică pentru dezvoltarea lor ulterioară, dar şi pentru cea a turmei în ansamblu:

„Fătarea simultană asigură viţeilor din turmă şanse sporite de supravieţuire şi dezvoltare ulterioară (un exemplu binecunoscut este reprezentat de efectivele de erbivore sălbatice din Serengeti, în care se înregistrează mii de fătări în aceeaşi zi). Chiar în caz de «aglomeraţie», viţeii îşi găsesc cu uşurinţă mama şi viceversa“, spun reprezentanţii Parcului de la Vânători Neamţ. 

În timpul unei monitorizări video a turmei, s-a putut observa că doi dintre viţei urmează o singură femelă, lucru care a dus la ipoteza că aceştia ar fi gemeni, un fenomen extreme de rar la această specie. 

„Imaginile noastre arată că, la ultima femelă din turmă s-au alipit doi din cei trei viţei, ceea ce ne duce gândul că cei doi sunt gemeni, situaţie rar întâlnită la specia zimbru“, este explicaţia filmuleţului postat pe o reţea de socializare.

Răzvan Deju, biolog în cadrul Parcului Natural Vânători-Neamţ, spune că în această perioadă urmează să se stabilească dacă este într-adevăr despre doi pui gemeni de zimbru:

„Nu putem spune cu certitudine la această dată, suntem în evaluări, dar ar fi o ştire extraordinară, pentru că în ultimii 20 de ani, din ce ştiu, nu a mai fost un astfel de fenomen la specia zimbru în România. Noi spunem că este foarte posibil să fie aşa, pentru că sunt destule indicii: pe lângă faptul că cei doi viţei urmează o singură femelă, în perioada de gestaţie, una din femele a avut o burtă foarte mare. Nu cred că e cazul să fi adoptat vreunul din viţei, pentru că femela de zimbru are puţin lapte şi nu ar mai avea pentru puiul ei“, a precizat Răzvan Deju.

În afară de cele 16 exemplare de zimbru din semilibertate (din care trei pui), în pădurile din Neamţ trăiesc 29 de zimbri eliberaţi prin programul Administraţiei Parcului Natural de la Vânători. Alţi 7 zimbri sunt în captivitate, la grădina zoo de la Vânători Neamţ.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite