Pistolarul de la „Doi şi-un sfert“ Neamţ

0
0
Dan Savin, poliţist la Serviciul de Protecţie Internă
Dan Savin, poliţist la Serviciul de Protecţie Internă

Dan Savin, poliţist la Serviciul de Protecţie Internă, şi-a postat pe Facebook o fotografie cu două arme din dotare. „Armaggedonul“ care reclamă acest fapt enumeră nereguli dintre cele mai grave care s-ar săvârşi la nivelul serviciului judeţean.

Un angajat al Serviciului de Protecţie Internă (SIPI) din cadrul Poliţiei Neamţ s-a pozat ţintind cu armele din dotare către o ţintă care nu apare în cadru şi a postat imaginea pe contul personal de Facebook. Dan Savin (foto), inspector principal în cadrul celebrei „Doi şi-un sfert“, foloseşte două pistoale Carpaţi, calibru 7,65 mm, dotate cu încărcător şi muniţie. Ofiţerul, care n-a putut fi contactat de reporterii „Adevărul de Seară“ pentru a-şi preciza punctul de vedere, a fost dat de gol într-un raport anonim despre activitatea SIPI trimis pe adresa mai multor redacţii din Piatra Neamţ.


Verificat de superiori


Şefii de la Bucureşti au confirmat apartenenţa lui Dan Vasile Savin la serviciul de la Neamţ şi că aspectele sesizate vor constitui obiectul unor verificări. „Vă comunicăm faptul că inspectorul principal de poliţie Savin Dan Vasile este cadru al Serviciului Judeţean de Informaţii şi Protecţie Internă Neamţ. S-au dispus verificări cu privire la aspectele semnalate, iar în cazul în care se va constata săvârşirea unor abateri, se va dispune luarea măsurilor legale“, se precizează în răspunsul la solicitarea noastră adresată Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă.

 Autorul anonim al „armaggedonului“ de la SIPI Neamţ susţine că imaginea este făcută în biroul ofiţerilor de protecţie internă, unde Dan Vasile Savin ar fi organizat un chef cu mai mulţi invitaţi. „Fotografiile, postate în reţeaua de socializare Facebook la contul Dan Savin incită în mod explicit la violenţă (...) Acest ofiţer de informaţii din cadrul SIPI Neamţ, cunoscut cu tare psihice şi având un comportament violent, nu are obligaţia de a deţine şi utiliza arme care, conform normelor interne din MAI, sunt păstrate în interiorul fişetelor metalice şi în condiţii speciale de siguranţă“, susţine autorul denunţului.

Expeditorul anonim face, de altfel, mai multe comentarii referitoare la probleme din cadrul SIPI, „poliţia poliţiei“. Printre acestea, vorbeşte despre protecţia acordată unor interlopi, protejarea activităţilor ilicite în care sunt implicaţi unii poliţişti, colectarea de bani sau deconspirarea unor acţiuni cu caracter secret.


Acuzaţii de complicitate cu interlopii


„Divulgarea unor date şi informaţii confidenţiale către gruparea infracţională condusă de către Adrian Marin Botez, alias Ţâţă, cel mai important lider al grupărilor de crimă organizată din Neamţ şi care, beneficiind de aceste trădări din interiorul unităţii de informaţii, a dispus asasinarea adversarului «Puiu» Mironescu“, este una dintre afirmaţiile făcute în adresă.

Piatra Neamţ


Ultimele știri
Cele mai citite