Pietrenii îşi fac cruce ca să nu le cadă ţurţurii în cap

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pietrenii ocolesc blocurile cu terasa plină de zăpadă sau ţurţuri
Pietrenii ocolesc blocurile cu terasa plină de zăpadă sau ţurţuri

Curăţarea teraselor de zăpadă revine locatarilor. Aceştia preferă însă să meargă cât mai departe de blocuri.

După ninsoarea din weekend, când oamenii au fost nevoiţi să iasă cu lopeţile din case ca să-şi facă drum pe trotuar, a apărut o nouă problemă. Bucăţile de zăpadă îngheţată şi ţurţurii se desprind de pe acoperişuri şi pot accidenta oricând un trecător sau să distrugă maşinile parcate în apropierea blocurilor.

„Prima dată m-am speriat foarte tare. S-a auzit ca o bubuitură. M-am uitat în spate şi am văzut o bucată mare de zăpada care a căzut de pe bloc şi s-a făcut ţăndări. Acum fac o cruce mare când ies din casă şi mă rog să nu-mi cadă în cap“, a spus pensionara Elena Roşu.

Pompierii intervin doar dacă sunt solicitaţi

Cei care ar trebui să îndepărteze zăpada şi gheaţa de pe blocuri sunt locatarii ori asociaţiile de proprietari, potrivit regulamentului adoptat de Primăria Piatra Neamţ. „Atunci când pericolul este destul de mare, se poate apela la cei de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă“, a precizat Ludmila Armaşu, din cadrul Biroului de Relaţii Publice al primăriei. Deşi se plâng de pericol, puţini sunt cei care apelează la pompieri.

„În ultimele zile nu am avut astfel de solicitări. La Roman au fost câteva, însă în Piatra Neamţ nu. Noi intervenim dacă suntem chemaţi, iar acţiunea noastră nu este taxată suplimentar în cazul în care este vorba de ceva ce periclitează cu adevărat viaţa sau bunurile unei persoane“, ne-a declarat Corneliu Şoancă, dispecer de serviciu la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ.

Nepăsarea costă

În unele cazuri, locatarii ar fi vrut să cureţe singuri acoperişul blocului, dar s-au lovit de un obstacol neprevăzut. „Eu locuiesc în Precista, la etajul I. Vecinul de la patru şi-a făcut acoperiş acum vreo 15 ani. E foarte înclinat şi zăpada tot cade. Ieri dimineaţa întindeam nişte haine în afara balconului şi mi-a trecut prin faţă o bucată de gheaţă. Dacă nu mă feream, mă lovea. Am vorbit la asociaţie, dar ne trebuie cheia de la acoperişul omului, care e plecat din ţară. Tot ce putem face e să fim atenţi“, a spus nemulţumită Mădălina Gafiţa, educatoare.

Conform aceluiaşi Regulament adoptat de primărie, pietrenii care îşi pun în pericol vecinii şi refuză să-şi îndepărteze ţurţurii şi bucăţile de zăpadă de pe acoperiş ori din faţa scărilor riscă să primească amenzi cuprinse între 300 şi 500 de lei. În cazul persoanelor juridice sancţiunle financiare sunt cuprinse între 1.000 şi 1.500 de lei.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite