O banală ceartă la liceu, la un pas de crimă. Sentinţa în cazul elevului care era să-şi ucidă colegul
0Un banal conflict între doi adolescenţi a izbucnit în curtea unui liceu din Roman şi a continuat într-un parc, soldându-se cu o acuzaţie penală şi o condamnare
Un adolescent din localitatea Dagâţa, judeţul Iaşi, a fost găsit vinovat de săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor şi pentru că la data faptei era minor a fost condamnat la măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 2 ani. Fapta a avut loc acum un an, în Parcul Municipal din Roman, judeţul Neamţ.
„Dispune obligarea inculpatului V.A.C., în solidar cu părţile
responsabile civilmente, la plata către S.P.S. a sumei de 5.000 de lei cu titlu de daune materiale şi 10.000 lei cu titlu de daune morale“, conform instanţei.
Decizia Tribunalului Neamţ, care a fost pronunţată zilele trecute, nu este definitivă.
Incidentul s-a petrecut pe data de 6 iunie 2021, autorul fiind depistat a doua zi, la locuinţa părinţilor din satul Zece Prăjini, comuna Dagâţa, judeţul Iaşi. A fost reţinut pentru 24 de ore şi prezentat Tribunalul Neamţ, pentru a se lua o măsură preventivă, iar magistraţii au decis arestul la domiciliu.
Autorul şi victima erau colegi de şcoală profesională. Unul în anul I, iar celălalt în anul II, la Colegiul „Danubiana“, dar nu se prea omorau cu frecvenţa la cursuri, având peste 200 de absenţe. În ziua comiterii faptei penale, când erau în curtea şcolii, au avut un conflict verbal. Se părea că tensiunile dintre ei se sfârşiseră, dar în jurul orei 14.00, s-au întâlnit în Parcul Municipal Roman.
Fiecare era însoţit de alţi cunoscuţi. Cearta a reizbucnit, iar în momentul în care victima, un tânăr de 18 ani, din comuna Cordun, judeţul Neamţ, a observat că oponentul avea în mână un cuţit a încercat să-l împingă cu braţele. I-a aplicat şi un cap în figură, dar în acelaşi moment, minorul de 17 ani a lovit şi el, folosindu-se de un briceag. La anchetă a susţinut că nu avea intenţia să-l folosească, arma albă fiind procurată în urmă cu câteva zile pentru a se apăra, nu de coleg, ci de nişte persoane cu care tatăl lui avusese un conflict.
Văzând gravitatea situaţiei, tinerii care însoţeau victima au sunat la 112, solicitând o ambulanţă.
„Pe 6 iunie, la ora 14.11, a fost adus de către o ambulanţă, un tânăr de 18 ani. Dată fiind starea lui
deosebit de gravă, la ora 14.38 a intrat în sala de operaţie. Prezenta o plagă înjunghiată hemitorace stâng, în zona precordială. Datorită intervenţiei prompte a medicilor pacientul a fost salvat“, declara Andreea Trifan, purtător de cuvânt al Spitalului Roman.
Vă mai recomandăm să citiţi:
Omorât în drumeţie de „bărzăuni“ sau „lupii albinelor“. Cauza agresivităţii viespilor sălbatice
Spagă de 108.000 de euro adunată de un director de Ambulanţă în doar câteva zile. „Frăţia“ infracţională