Nume grele din teatru vin la Casa de Cultură din Piatra Neamţ

0
0
Spectacolele au loc la Casa de Cultură din Piatra Neamţ
Spectacolele au loc la Casa de Cultură din Piatra Neamţ

Pietrenii sunt invitaţi să se bucure de reprezentaţiile oferite de Horaţiu Mălăele şi de Florin Piersic în noua stagiune.  Actorii se întorc pe scenă la Piatra Neamţ. Startul a fost dat pe 5 octombrie, de actorii Teatrului „Bacovia“ din Bacău, cu spectacolul pentru copii „Aventurile unei vrăjitoare“.

Pentru a-i face să descopere plăcerea de a merge la teatru, conducerea Casei de Cultură îi va aştepta pe copii şi pe 17 octombrie, începând cu ora 11.00, la piesa „Licoarea magică“, montată de actorii Teatrulului de Revistă „Majestic“ din Ploieşti. Preţul biletului de intrare la spectacol este de 10 lei.


„One man show“ cu Horaţiu Mălăele


Tot pe 17 octombrie, începând cu ora 19.00, adulţii iubitori de teatru sunt aşteptaţi la spectacolul „Nevastă’mea se mărită“. „Este o adaptare de Sandu Anastasescu după Eugene Labiche şi va fi prezentată publicului pietrean de Teatrele «Toma Caragiu» şi «Majestic» din Ploieşti. Preţul biletului este de 20 de lei“, a spus Stelian Grigore, directorul Casei de Cultură din Piatra Neamţ.


Marea surpriză pentru public va fi revenirea lui Horaţiu Mălăele în oraşul de la poalele Pietricicăi. „Pe 19 octombrie 2011, de la ora 19.00, la Casa de Cultură are loc lansarea la Piatra Neamţ a celui de al patrulea CD al Colecţiei «Mari Actori Români», dedicat lui Horaţiu Mălăele, lansare care va fi urmată de un spectacol de teatru one man show - recital extraordinar «Horaţiu Mălăele - Sunt un orb». Toţi spectatorii vor primi gratuit acest CD, iar biletul de intrare la eveniment costă 50 de lei“, a adăugat Stelian Grigore.


Florin Piersic şi Tudor Gheorghe, în noiembrie


Pietrenii care vor trece pragul Casei de Cultură în luna octombrie vor putea viziona şi expoziţia de artă fotografică „Flash Back“, semnată de Florin Andreescu, care a fost inaugurată pe 5 octombrie. Dacă luna aceasta aduce nume mari pe scena pietreană, nici noiembrie nu se lasă mai prejos. Prin urmare, amatorii de artă dramatică vor avea destule ocazii să se bucure şi să aplaude.

Deşi programul pentru luna noiembrie nu a fost încă definitivat, pietrenii îl vor putea întâlni pe Florin Piersic pe 7 noiembrie, începând cu ora 19.00, când va susţine recitalul „Hoinărind printre amintiri“. Concertul „Vremea nemâniei“ susţinut de Tudor Gheorghe este programat pentru 17 noiembrie, iar pe 24 noiembrie este anunţat spectacolul-concurs „Atenţie, se cântă!“, cu Horia Moculescu şi Alexandra Velniciuc.

Piatra Neamţ


Ultimele știri
Cele mai citite