Nemțeanul sărutat pe frunte de Regele Mihai
0
Născut în aceeași zi cu ultimul suveran al României, Neculai Brocea, în vârstă de 90 de ani, rememorează pentru „Adevărul“ cele două întâlniri pe care le-a avut pe front cu Regele Mihai
Neculai Brocea trăieşte pe meleagurile nemţene, la Bicaz, acolo unde strămoşii săi s-au mutat din calea austro-ungarilor. „Bunicul nu s-a împăcat cu ungurii când au luat Ardealul şi a venit încoace la Bicaz“, spune nonagenarul. Bătrânul are o poveste de viaţă specială, fiind născut în aceeaşi zi cu Regele Mihai, pe 25 octombrie 1921, pe care a avut de două ori ocazia să-l cunoască pe frontul de est în cel de-al Doilea Război Mondial.
Regina Mamă a vrut să-l înfieze
„Prima dată ne-am întâlnit la Sevastopol, apoi ne-am văzut când am plecat din Crimeea în Caucaz. Eram la Batalionul 13 Vânători de Munte când ne-a întrebat cine e născut pe 25 octombrie. Pe mine şi pe un coleg ne-a sărutat pe frunte, iar mareşalul Antonescu ne-a bătut pe umăr şi ne-a spus «Brava, ostaşi!»“, îşi aminteşte nemţeanul. Legăturile lui Neculai Brocea cu membrii Casei Regale au fost însă mult mai strânse încă din vremurile în care era copil. Nemţeanul spune că Regina Elena a vrut chiar să-l înfieze pe Neculai atunci când era în clasa I, după ce s-a ataşat foarte tare de copilul care semăna şi fizic cu viitorul suveran al României.
„Regina s-a uitat la toţi copiii din clasă, s-a apropiat de mine şi m-a întrebat cum îmi zice. Peste câteva zile a chemat-o pe mama la reşedinţa Domeniului Coroanei, unde e primăria Bicaz acum, şi i-a cerut să mă dea de suflet, dar mama n-a vrut“, mai spune nemţeanul.
Bătrânul nu regretă că destinul nu l-a trimis în familia regală, dar nu-şi explică nici acum de unde venea interesul reginei. „Semănam un pic cu Mihai, eram şi eu blond la păr“, spune amuzat bătrânul. În ciuda refuzului, Regina Mamă îi trimitea des micului Neculai haine şi cadouri.
Îşi doreşte o ultimă întâlnire cu Suveranul
Nonagenarul stabilit la Bicaz nu a mai avut ocazia să-l întâlnească pe Regele Mihai şi nu l-a putut urmări la televizor nici atunci când le-a vorbit românilor din Parlament.
Spune că nici nu are televizor şi nici ochii săi nu suportă intensitatea luminii artificiale. Dacă ar avea ocazia să-l întâlnească din nou pe fostul suveran, Neculai Brocea ştie însă ce i-ar spune.
„Mi-aş dori să-l mai văd o dată să ne amintim de front şi să-i urez sănătate. Poate face ceva să ne ia din nou în primire că e strâmbă treaba rău în ţară“, oftează bărbatul născut în aceeaşi zi cu Regele. Neculai Brocea a muncit în domeniul forestier ca sortator de cherestea la depozitul Domeniului Coroanei Bicaz. După război, nemţeanul a lucrat la pădure şi a absolvit şcoala de maiştri din Vatra Dornei.