Neamţ: „Sportul minţii” între blocuri
Oamenii se adună în preajma celor 62 de mese motivaţi de plăcerea jocului, dar şi pentru a comenta evenimentele cotidiene
Zilnic, zeci de pietreni îşi dau întâlnire pentru a continua partidele de şah începute uneori în urmă cu săptămâni bune. În cartier competiţia este acerbă. „Miza este mare. Nu jucăm pe bani. Jucăm pe orgoliul de şahist”, a spus Vasile Neculai, un împătimit al acestui sport.
Tinerii le dau lecţii vârstnicilor
În zilele însorite, la mesele special amenajate pasionaţii şahului vin dis-de-dimineaţă pentru a prinde o masă liberă. Nu doar pensionarii sunt „abonaţii” acestor mese, ci şi tinerii, care vor să se perfecţioneze. „Noi, ăştia mai bătrâni suntem morţi de oftică. Ne cam bat băieţii ăştia tineri care vin pe aici”, povesteşte amuzat Vasile Secară.
Şahiştii respectă cu sfinţenie regulile jocului. „Noi suntem împărţiţi pe categorii. Eu ştiu că sunt de categoria a doua. Nu pot să joc cu cineva mai slab, sau cu unul care mă bate mereu”, a spus hotărât Mihai Zamfir, un împătimit al jocului.
Şahiştii vor protecţie pentru mese
Amatorii acestui sport şi-ar dori ca Primăria să îmbunătăţească aceste parcuri care devin, în timpul verii, un punct de refugiu nu numai pentru ei, ci şi pentru cei care vor să înveţe. „Am cerut în scris Primăriei să pună o toaletă publică şi să facă un acoperiş pentru mese. Le plouă şi se strică. Deja s-a dus vopseaua de pe ele”, povesteşte cu regret Petre Ion.
Aşadar, o soluţie ieftină pentru cei care iubesc acest sport şi vor să petreacă o după amiază într-un mod relaxant, este să-şi ia piesele de şah şi să meargă cu încredere la mesele amplasate de regulă în parcurile dintre blocuri.



















































