Mănăstirile din Neamț s-au pregătit să-și primească pelerinii de Paște

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele mai căutate zonele turistice din Neamț în perioada sărbătorilor de Paște sunt situate de o parte și de alta a drumului național ce leagă Piatra Neamț de Târgu Neamț. În total, în județ sunt peste 130 de lăcașuri de cult - mănăstiri, biserici, schituri - unde vor fi oficiate slujbele de Înviere.

Mănăstirile Almaș (comuna Gârcina), Horaița din comuna Crăcăoani (cazare la schitul Horăicioara), sau Neamț din comuna Vănători Neamț (cazare la Centrul Social Cultural „Sf.Paisie de la Neamţ"), sunt doar câteva din lăcașurile de cult care oferă posibilități de găzduire la prețuri modice (începând cu 35 de lei/persoană/noapte.

„Slujba Învierii va fi oficiată de părintele stareț Benedict Sauciuc și de soborul de 15 preoți ai mănăstirii. Cei care vor participa la Învierea a doua, duminică, la prânz, vor putea servi la sala de mese produsele pregătite în bucătăria mănăstirii, adică borș de miel, friptură de miel, cozonaci, pască și ouă roșii", a spus ieromonahul Camil Eftimie, de la Centrul Social Cultural „Sf.Paisie de la Neamţ". În total, la Mănăstirea Neamț sunt 50 de camere duble cu baie în cameră, iar prețul pentru o noapte de cazare este de 100 de lei.

O altă zonă generoasă din punct de vedere a ofertei turistice în perioada minivacanței de Paște este Valea Muntelui și Durău. În stațiunea de la poalele muntelui Ceahlău se găsesc locuri de cazare la Centrul Cultural Pastoral „Sfântul Daniil Sihastrul".

Aici capacitatea de găzduire este de 290 de locuri și există 5 săli de mese.

„Prețul este de 70 de lei pentru camera dublă, iar masa se organizează în funcție de cererile clienților. Credincioșii pot asista la slujba de Înviere la Mănăstirea Durău", spun reprezentanții Centrul Cultural Pastoral.

Rămâi pe neamt.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite