Locul de unde înfloreşte şi se colorează oraşul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pepiniera de plante ornamentale a Ocolului Silvic Gârcina din Piatra Neamţ aprovizionează cu flori de sezon tot judeţul. Un avantaj este că toţi clienţii pot veni cu propriile ghivece, astfel că plătesc doar floarea.

„Mulţi clienţi au venit în toamnă cu ghivecele şi acum aşteptăm să treacă pericolul brumelor, pentru ca florile să poată fi scoase din seră şi amplasate în grădini, terase sau balcoane“, a precizat inginerul silvic Oana Gheorghiu.

8 lei pentru o muşcată


De câteva săptămâni, mii de muşcate curgătoare, semi-curgătoare sau drepte, colorează  sera în mov, roşu, roz sau alb. În ghivece suspendate se află varietăţi curgătoare de petunii, sporul casei sau begonii.


Pe rafturi sunt pregătite de livrare plante decorative, care pot fi adăugate jardinierilor cu flori. Printre acestea se numără Plectrantus, a cărei frunze miros a mir.
În ceea ce priveşte preţurile, o muşcată plantată în jardiniera clientului costă 8 lei. „Clienţii care vin o dată ne rămân fideli. O doamnă din Borleşti, care ne-a descoperit acum câţiva ani, a venit astăzi să-şi ia cele 40 de jardiniere cu muşcate comandate încă din toamnă“, a mai explicat explicat Oana Gheorghiu.
Printre clienţi mari ai pepinierei se află Primăria Piatra Neamţ, care ornează cu muşcate stâlpii din centrul oraşului, Primăria Taşca şi Primăria Balcani, din judeţul Bacău.

Piatra Neamţ

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite