Fostul primar de Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, a fost trimis în judecată de DNA într-un nou dosar de trafic de influenţă
0Fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan, eliberat condiţionat în luna septembrie după ce a executat o treime din pedeapsa de trei ani şi şase luni de închisoare la care a fost condamnat în dosarul Microsoft, a fost trimis în judecată de procurorii DNA într-un nou dosar de trafic de influenţă, în legătură cu sponsorizarea echipei de fotbal FC Ceahlăul Piatra Neamţ de către o firmă de construcţii care avea contracte cu Hidroelectrica.
Potrivit DNA, în acest dosar fostul primar din Piatra Neamţ este acuzat că laînceputul anului 2010 i-a cerut directorului unei firme de construcţii să sponsorizeze echipa de fotbal FC Ceahlăul Piatra Neamţ cu un procentaj de 3% din sumele pe care societatea urma să le încaseze în baza unui contract încheiat cu SC Hidroelectrica SA - sucursala Hidrocentrale Bistriţa privind un obiectiv de investiţii având ca obiect lucrări hidroenergetice pe râul Siret. În schimbul banilor, Gheorghe Ştefan a promis că va interveni pe lângă funcţionarii din conducerea Hidroelectrica, societate cu capital majoritar de stat care aloca fondurile necesare investiţiei, pentru a se continua finanţarea obiectivului.
În urma solicitării lui Gheorghe Ştefan, în perioada 2010 – 2011, între SC FC Ceahlăul SA Piatra Neamţ, în calitate de prestator, şi firma de construcţii, în calitate de beneficiar, au fost încheiate şapte contracte de reclamă şi publicitate în temeiul cărora au fost emise nouă facturi fiscale şi a fost achitată prin ordine de plată suma totală de 998.000 de lei, în condiţiile în care nu există nici un document privind executarea obligaţiilor asumate de prestator.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamţ, a anunţat, joi, 28 decembrie, Direcţia Naţională Anticorupţie.
Gheorghe Ştefan - care a fost trimis în judecată în mai multe dosare penale - a fost eliberat condiţionat din penitenciar în luna septembrie, după ce a executat o treime din pedeapsa de trei ani şi şase luni de închisoare la care a fost condamnat în dosarul Microsoft. Fostul primar din Piatra Neamţ are alte două condamnări la închisoare, care nu sunt însă definitive, pentru finanţarea ilegală a campaniei PDL şi într-un dosar privind fraudarea Poştei Române.Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor:
Finanţarea echipei Ceahlăul, încă un dosar la DNA
Într-un alt dosar instrumentat de DNA Bacău, procurorii anticorupţie i-au trimis în judecată, tot la Tribunalul Neamţ, pe fostul director general al ANL, Marian Iftimie-Nicorici şi pe un fost director de marketing din cadrul clubului FC Ceahlăul SA, Iulian Boghean. Cei doi sunt acuzaţi de săvârşirea infracţunii de trafic de influenţă în scopul finanţării echipei de fotbal din Piatra Neamţ.
„În cursul anului 2010, inculpatul Iftimie-Nicorici Marian, în calitate de director al Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe şi inculpatul Boghean Iulian, director în cadrul SC FC CEAHLĂUL SA Piatra Neamţ, i-au pretins administratorului unei societăţi comerciale să remită către SC FC CEAHLĂUL SA Piatra Neamţ un procentaj de 5% din valoarea sumelor pe care societatea urma să le încaseze de la Agenţia Naţională pentru Locuinţe, în baza contractelor privind construirea unor imobile/locuinţe aflate în derulare. Inculpatul Iftimie-Nicorici Marian a promis, în schimb, că va interveni pe lângă funcţionarii din subordine pentru ca plăţile către respectiva societate comercială să nu fie întârziate.
Ca urmare a acestei solicitări, la data 6 septembrie 2010, între SC FC CEAHLĂUL SA Piatra Neamţ (în care Boghean Iulian îndeplinea funcţia de director de marketing ) în calitate de prestator şi o firmă administrată de aceeaşi persoană căreia i se ceruse sponsorizarea, în calitate de beneficiar, a fost încheiat un contractul având ca obiect servicii de reclamă şi publicitate în valoare de 112.900 euro. În temeiul acestui contract, în perioada 1 octombrie 2010 – 27 decembrie 2010, beneficiarul a plătit suma totală de 61.709,96 lei în temeiul a două facturi fiscale ce atestau servicii care în realitate nu au fost prestate“, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii DNA - Serviciul Teritorial Bacău.