Experiențe extreme în Himalaya: „Am mâncat, ne-am spălat și am dormit într-un frigider”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Opt din cei nouă alpiniști din Piatra Neamț care au escaladat cei mai înalți munți din lume și-au prezentat rezultatele expediției. În ciuda problemelor de sănătate și a dificultăților de aclimatizare, alpiniștii vor să reia anul viitor aventura ascensiunilor, având drept țintă un optmiar.

Reveniți acasă, membrii expediției care a pornit spre Nepal în partea a doua a lunii aprilie au împărtășit din experiențele trăite în timpul ascensiunilor către Everest Base Camp, sau către cele două vârfuri de peste 6.000 de metri, Lobuche Peak și Island Peak.

Din Pietricica, pe acoperișul lumii. Expediție exclusiv pietreană în munții Himalaya

 „A fost un complex de factori care a făcut ascensiunile dificile. Am mâncat, ne-am spălat, am dormit într-un frigider, în condiții de temperatură între 1 și 7 grade.Dimineață, când te îmbrăcai, hainele păreau de tablă, am avut momente când nu puteam să schimbăm câteva vorbe", a spus Ciprian Chelariu, unul din componenții grupului.

Cei nouă pietreni care au pornit în expediția de cucerire a patru vârfuri din Himalaya au avut parte de adrenalină chiar de la aterizare, atunci când avionul i-a lăsat la Lukla, pe una din cele mai riscante piste din lume.

„În timpul ascensiunii spre Kala Pathar, a fost o avalanșă după Everest. Nu am văzut urmările, dar elicopterele au roit în zonă și am auzit ulterior că au murit patru șerpași", a spus Ionuț Ștefănescu.

Revin în Himalaya să cucerească un optimiar

Un moment de cumpănă în expediția pietrenilor a fost atunci când unul dintre membri, Simion Poiană, a fost nevoit să fie evacuat din munți, spre un spital din capitala Nepalului, din cauza unor complicații cardiace.

Unul dintre alpiniștii pietreni a fost evacuat cu elicopterul din Himalaya

„Am depus opt zile de efort numai să ajungem la baza muntelui. Sufletul mi-a rămas acolo și vrem să încercăm anul viitor să urcăm pe un optmiar, eu am propus Cho Oyu. Anul acesta se împlinesc 30 de ani de când s-a construit această echipă care urca pe stâncile de pe Pietricica, în timp ce oamenii din oraș urcau pe munte să vadă meciurile de la Campionatul Mondial de fotbal", a spus Simion Poiană (Skill).

Expediția încheiată în mai puțin de o lună a consemnat o premieră: primul grup de alpiniști cu membri exclusiv din Piatra Neamț care a cucerit Himalaya. Cei nouă care au realizat performanța sunt Robert Țuțuianu, Simion Poiană, Toni Pruteanu, Viorel Tofan, Ionuț Ștefănescu, Ciprian Chelariu, Marin Amarinei, Cristi Rica și Lucian Mihai.

Preoții budiști le-au înlesnit alpiniștilor pietreni urcușul pe Himalaya

Intră pe neamt.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite