Doi agenţi de Poliţie, obligaţi să părăsească Ministerul de Interne după ce au încasat şpăgi ridicole în trafic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii au acceptat sume cuprinse între 50 şi 200 de lei cu titlu de mită. FOTO: Adevărul
Poliţiştii au acceptat sume cuprinse între 50 şi 200 de lei cu titlu de mită. FOTO: Adevărul

Patru agenţi de la Poliţia Târgu Neamţ au fost judecaţi pentru luare de mită, fals intelectual şi uz de fals. Unul dintre ei a fost achitat

Patru agenţi din cadrul Formaţiunii rutiere a Poliţiei Târgu Neamţ, care au fost judecaţi pentru fapte de corupţie, şi-au primit sentinţele la Tribunalul Neamţ. 

Trei au primit pedepse fără executare, iar unul a fost achitat printr-o hotărâre pronunţată pe 3 martie. Instanţa a mai dispus ca doi dintre poliţişti să nu mai poată ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, adică vor părăsi structura Ministerului de Interne. 

Cei în culpă s-au lăsat cumpăraţi cu sume cuprinse între 50 şi 200 de lei, primind bani de şoferi prinşi în neregulă. 

Au fost judecaţi şi doi conducători auto acuzaţi că au dat mită, unul primind o condamnare de 11 luni cu suspendare, iar altul fiind achitat. 

Poliţistul Vasile Cucoş a fost găsit vinovat de luare de mită şi a primut 3 ani de închisoare, pentru care s-a dispus suspendarea sub supraveghere şi nu mai are dreptul de a ocupa o funcţie care implică

exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii. 

Singurul care a recunoscut faptele, Ştefan Epanu, are tot 3 ani de închisoare cu suspendare, pentru luare de mită, fals intelectual şi uz de fals şi el trebuind să părăsească sistemul. 

Marius Nechita va avea cazier în care va fi scrisă sentinţa de de 1 an cu suspendare pentru fals intelectual şi uz de fals, iar agentul Florin Popa Mocanu a fost achitat pentru complicitate la fals

intelectual şi coautorat la luare de mită. 

Completul de judecată a mai dispus ca de la cei doi acuzaţi, care nu mai au voie să fie poliţişti, să

fie confiscate sumele de 250, respectiv 350 de lei, adică banii primiţi cu titlu de mită.  Decizia instanţei de fond nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bacău.

Flagrant cu mită oferită unui poliţist

Faptele de care au fost acuzaţi s-au petrecut într-o perioadă scurtă de timp, în anul 2016.

„În perioada 24 aprilie - 17 mai 2016, agenţii de poliţie au pretins şi primit sume de bani cuprinse între 50 şi 200 lei, pentru a nu aplica sau pentru a aplica sancţiuni contravenţionale mai uşoare unor conducători auto, cu ocazia constatării unor încălcări ale normelor privind regimul circulaţiei rutiere“, conform unui comunicat al Direcţiei Generale Anticorupţie. 

Exact în ziua când se pronunţa sentinţa în cazul agenţilor de la Târgu Neamţ, un flagrant pentru mită

era pus la cale pentru probarea altei infracţiuni de corupţie. 

Şeful de post din comuna Sagna, judeţul Neamţ, nu s-a lăsat cumpărat de un localnic, care-i oferea bani pentru a-l ajuta să „rezolve“ o problemă judiciară. 

Poliţistul şi-a anunţat superiorii, au fost puse la punct detaliile unui flagrant, iar mituitorul a fost prins când încerca să-i înmâneze 150 de euro. 

„Ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Anticorupţie Neamţ, în baza ordonanţei de delegare şi sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, au prins în flagrant un bărbat în vârstă de 28 de ani, imediat după ce a dat suma de 150 euro şefului Postului de Poliţie Sagna. Acesta trebuia să-şi exercite influenţa pe lângă un coleg poliţist, pentru a-l determina să propună o soluţie de netrimitere în judecată într-un dosar privind o infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice“, se arată în comunicatul Serviciului Anticorupţie. 

Tânărul a recurs la oferirea sumei în euro în speranţa că va scăpa de dosarul în care era cercetat pentru conducere fără permis. Acum i s-a întocmit alt dosar, dispunându-se continuarea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite