Decesul fulgerător al vicepreşedintelui Federaţiei Române de Karate Tradiţional. Care a fost cauza morţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Paul Pintilie era antrenor, arbitru internaţional şi participa uneori în competiţiile de veterani. În plan politic, deţinea funcţia de consilier local PNL în Consiliul Local Piatra Neamţ

Paul Pintilie a decedat în seara de 10 ianuarie 2020, suferind un infarct în timp ce era la volanul maşiniii, în timp ce circula pe o stradă din Piatra Neamţ.

El a reuşit să oprească automobilul, ulterior fiind descoperit cu capul pe volan, în stare de inconştienţă. 

A fost solicitat ajutor la 112, dar manevrele de resuscitare efectuate timp de aproape o oră nu au avut efectul scontat. 

În momentul când a suferit infarctul se îndrepta spre Sala Ceahlăul, unde avea programat un antrenament. 

Pintilie, care avea 56 de ani, era unul din personajele emblematice ale sportului din judeţul Neamţ, dar şi ale celui din ţară, meritele fiindu-i recunoscute şi prin alegerea ca vicepreşedinte al Federaţiei Române de Karate Tradiţional. 

Avea în palmares o multitudine de distincţii: antrenor emerit, antrenor de lot naţional, arbitru naţional şi internaţional, membru în biroul federal al forului european de profil. Paul Pintilie, sensei 6 DAN, a fost nominalizat ca cel mai bun antrenor al categoriei Sporturi neolimpice în 2018 şi 2019. 

În ultimii ani, se implicase şi în viaţa politică, în 2016 fiind ales consilier local pe listele PNL în CL Piatra Neamţ. 

De formaţie inginer, terminând Facultatea Politehnică din Iaşi, a început cariera de antrenor al Secţiei de karate traditional de la Clubul Sportiv Ceahlăul Piatra Neamţ încă din 1987. 

De atunci, din miile de elevi pe care i-a pregătit a avut rezultate notabile cu unii dintre ei, adunând aproape 200 de titluri naţionale şi peste 30 în competiţiile internaţionale, zece dintre acestea fiind din aur.

Ultimele medalii, obţinute la Campionatul European din 2019

A fost şi sportiv la CS Ceahlăul, fiind legitimat la secţia de lupte greco-romane, între 1977 şi 1984, obţinând clasări pe podium la întrecerile din România, reuşitele aducându-i cooptarea în lotul naţional.

Alegând să devină un autodidact în karate tradiţional, pietreanul a fost iar convocat la lot, între 1990 şi 1994, perioadă în care a devenit vicecampion european în proba de kumite la CE Germania 1994. Pe lângă cariera la CS Ceahlăul, antrenorul a înfiinţat Clubul Sportiv Kaminari Piatra Neamţ. 

Pe plan internaţional, ultimele reuşite ale tehnicianului şi ale elevilor săi au fost la cea de-a 34-a ediţie a Campionatului European de Karate Tradiţional desfăşurat la Piteşti, între 13 şi 16 iunie 2019.  

Astfel, Mihnea Berbecaru, de 16 ani, a devenit campion european în  proba de Kumite individual (luptă directă), iar Horia Şerban, tot de 16 ani, a obţinut titlul de vicecampion, medalie de argint, în proba de Fuku-go. 

Paul Pintilie a participat la proba de veterani seniori, în patru întreceri, obţinând un loc I la Kumite, un loc III la Kogo Kumite, un loc III la Fuku-Go şi locul VI la proba de Kata. „Kata nu a fost o probă preferată de-a lungul carierei mele de sportiv, dar mă bucur sincer de acest rezultat. E o mândrie că la 56 de ani am participat la această competiţie“, declara Paul Pintilie. 

Sicriul cu corpul ne]nsufleţit al tehnicianului a fost depus la Sala Ceahlăul din Piatra Neamţ, urmând ca înmormântarea sâ aibă loc marţi, 14 ianuarie.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite